Consilierii Locali au dat undă verde proiectul de reabilitare a malurilor Someșului, în zona centrală. Aproximativ șapte milioane de lei urmează să meargă spre reabilitarea fizică a zonei, astfel încât ea să devină un loc pentru petrecerea timpului liber.
Sătmărenii vor avea un spațiu modern pentru petrecerea timpului liber, conectat la natură, chiar în centrul orașului. Consilierii municipali au votat pentru proiectul de amenajare a malurilor Someșului.
Proiectul propus promite să schimbe la față zona dintre cele două diguri.
Proiectul inițiat de primarul municipiului Satu Mare se ridică la aproximativ șapte milioane de lei și prevede regenerarea fizică a malurilor Someșului cuprinse între cele două poduri. La prezentarea proiectului, edilul a precizat că își dorește să obțină finanțare europeană pentru a putea duce la bun sfârșit planul de reabilitare, iar luna trecută a anunțat semnarea finanțării.
La finalul lunii ianuarie edilul a precizat că a reușit să obțină toate autorizațiile necesare, iar proiectul va ajunge spre avizare pe masa consilierilor locali.
MAL DREPT
Pentru realizarea zonei de parc de pe malul drept s-au propus următoarele lucrări specifice:
• Nivelarea terenului şi însămânţarea gazonului pe platformele orizontale dintre taluzurile malului drept unde urmează a fi realizate aleea principală şi poteca;
• Gazonarea terenului între dalele aleilor, potecii şi piaţetelor;
• Salubrizarea terenului degradat, cosire şi însămânţare iarbă;
• Toaletare copaci existenţi.
Se propune realizarea unei alei pietonale principale din dale tip lespezi de beton aşezate în fâşii ţesute intercalate cu fâşii de zonă verde – gazon. De-a lungul acestei alei pietonale s-au propus şase puncte de interes după cum urmează:
1. Loc de joacă pentru copii 558 mp;
2. Zonă de fitness în aer liber 163 mp;
3. Două zone ponton
4. Scena evenimente cu gradene 125,81 mp scenă + gradenă de 500 de locuri;
5. Pavilion expoziţional suprafaţă construită de 220,82 mp şi suprafaţa utilă de 200,92 mp;
6. Zona socializare tineret – la hamace.
Se propune realizarea următoarelor căi de circulaţie/accese:
• Alee pietonală;
• Potecă;
• Rampă pentru persoane cu dizabilităţi;
• Scara acces ponton;
• Scara acces zona fitness
MAL STÂNG
Pentru realizarea zonei de parc de pe malul stâng s-au propus următoarele lucrări specifice:
• Nivelarea terenului şi însămânţarea gazonului pe platforma orizontală dintre baza digului şi primul taluz din partea superioară a malului stâng;
• Salubrizarea terenului degradat, cosire şi însămânţare iarbă;
• Toaletare copaci existenţi;
• Refacerea aleii existente şi dotarea acesteia cu bănci coşuri de gunoi şi un sistem de iluminat cu stâlpişori pitici cu rol de ghidare şi marcare a traseului.
Valoarea totală a investiției este de 7.146.660,32 lei (fără TVA), din care 5.156.828,73 lei (fără TVA) va merge către construcții și montaj.
Ecologiștii speră ca totuși, proiectul de reabilitare să țină cont de cadrul natural și să fie tăiați cât mai puțini arbori, astfel încât sătmărenii să se poată relaxa într-un spațiu cu adevărat verde.
Cei care au lăudat inițiativa Primăriei au precizat că speră ca în curând să se vorbească și de un proiect pentru curățarea zonelor de după cele două poduri, precum și de asigurarea iluminatului public pe cele două diguri. Zona dintre Podul Decebal și podul de Fier, pe ambele maluri, este slab sau chiar deloc iluminată.
Sunt cam sceptic în privința realizării
View CommentȘi tot aștept podul pietonal din zona mall ului
View CommentLa cat de repede a fost distrusa si ultima investitie( bancute, alei si cosuri de gunoi) fara ca nici o autoritatie publica sa miste un deget, desi erau banii publici, am mari rezerve ca acum va fi altfel.
View Comment