S-a oprit la benzinărie, a alimenta și s-a făcut nevăzut. După trei zile, polițiștii sătmăreni i-au bătut la ușă
Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Halmeu s-a ales cu dosar penal pentru furt. Polițiștii spun că acesta s-a oprit la o benzinărie din Satu Mare, și-a alimentat mașina, apoi s-a făcut nevăzut. După trei zile, oamenii legii i-au bătut la ușă.
La data de 21 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Investigații Criminale, în urma desfășurării activităților informativ-operative, au identificat persoana care ar fi alimentat autoturismul la o stație de carburant situată în municipiul Satu Mare, părăsind ulterior locul faptei, fără a achita contravaloarea serviciului de care a beneficiat.
Pe numele persoanei identificate, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Halmeu, a fost întocmit un dosar penal în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
sursa foto: arhivă