S-a dus la shopping de haine, dar a „uitat” să le plătească. Sătmăreanca are acum de dat explicații
O sătmăreancă în vârstă de 52 de ani are acum de dat explicații în fața polițiștilor, după ce aceștia au primit o plângere din partea unui magazin din municipiul Carei. Femeia ar fi intrat în unitatea comercială și ar fi furat mai multe articole de îmbrăcăminte, spun oamenii legii, care au și reușit să recupereze tot prejudiciul, în valoare de puțin peste 200 de lei.
La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că o persoană ar fi sustras bunuri, dintr-un magazin situat în localitatea Carei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 52 de ani, din Santău, ar fi sustras mai multe articole de îmbrăcăminte, în timp ce s-ar fi aflat într-un magazin.
Prejudiciul rezultat, de 210 lei, a fost recuperat în totalitate.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.