S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 9,66 milioane de euro. Biletul norocos a fost jucat pe bilete.loto.ro, precizează cei de la Loteria Română.
La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 9 noiembrie, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 49.149.676,24 de lei (9,66 milioane de euro).
Biletul norocos a fost jucat online pe platforma Loteriei Romane, bilete.loto.ro și a fost completat cu o singură variantă la Loto 6/49 și o varianta la Noroc, prețul biletului fiind de 12 lei. Acesta este al doilea premiu ca valoare din istoria acestui joc și al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49.
Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în data de 11.05.2025 și a fost în valoare de 10.046.415,60 lei.
Conform Regulamentului privind organizarea și administrarea jocurilor de tip loto tradițional, câștigătorul are la dispoziție 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-și revendica câștigul.