Romeo Kulcsar a recunoscut tot: ”Nu am fost conștient”. Șanse mari să scape de închisoare
Sătmăreanul Romeo Kulcsar, eliberat din Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Zalău și plasat în arest la domiciliu, în urma deciziei Judecătoriei Zalău, a oferit primele declarații după ce a ieșit de după gratii.
Romeo Kulcsar a precizat pentru obiectiv-sm.ro că el consideră că a fost plasat în arest la domiciliu din mai multe motive. În primul rând, și-ar fi recunoscut fapta și ar fi procedat la recuperarea prejudiciului. Ar fi contat și faptul că nu a avut antecedente penale.
”Mai e și faptul că planul nu a fost al meu, eu am fost convins să iau parte la el. (…) Eu parcă nu am fost conștient de ceea ce fac, parcă nu gândeam în acele momente.(…) Eu mi-am recunosc faptele, că am luat parte”, a declarat Romeo Kulcsar pentru obiectiv-sm.ro.
Potrivit sursei citate, Romeo Kulcsar speră că sentința sa va fi una cu suspendare, dat fiind faptul că nu este recidivist și a colaborat cu organele de anchetă penală.
Ce spun procurorii și polițiștii
Trei tineri, cu vârste cuprinse între 22 si 26 de ani, din județele Satu Mare și Constanta, sunt principalii suspecți în cazul jafului armat de la un magazin de bijuterii din centrul Zalăului. Cei trei infractori au fost prinși în noaptea de 28 spre 29 martie, la punctul de la Urziceni, în timp ce voiau să fugă din țară.
“Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale efectueaza cercetari intr-un dosar penal, privind infractiunea de talharie calificata, fapta comisa in dupa-amiaza zilei de 19 martie a.c , la o bijuterie, din municipiul Zalau. In urma activitatilor complexe desfasurate de politisti, au fost identificate persoanele banuite de comiterea faptei. Este vorba despre trei tineri, cu varste cuprinse intre 22 si 26 de ani, din judetele Satu Mare si Constanta. Cei in cauza au fost interceptati in noaptea de 28 spre 29 martie in punctul de trecere al frontierei Urziceni- Satu Mare, in momentul in care intentionau sa paraseasca teritoriul Romaniei,” au precizat polițiștii sălăjeni.
Jaful pentru care cei trei sunt suspectați a avut loc pe 19 martie, în jurul orei 17:32. Două persoane necunoscute, înarmate cu un pistol, au intrat într-un magazin de bijuterii situat în zona centrală a municipiului Zalău. Unul dintre hoți ar fi imobilizat-o pe angajata magazinului, în timp ce al doilea a furat mai multe bijuterii, inclusiv inele și ceasuri. Totul a durat doar câteva minute, având în vedere că firma de pază a ajuns rapid la locul incidentului.