Un român, aflat de circa 20 de ani în Rusia (zona Siberiei), alături de întreaga sa familie, a făcut o critică extrem de dură a regimului de teroare impus de către Vladimir Putin și acoliții săi. PresaSM a decis să îi protejeze identitatea, cu toate că românul – cu prieteni în județul Satu Mare – își asumă riscurile.

Redăm mai jos mărturia bărbatului:

”Am tăcut mult despre toată nebunia ce se întâmplă în Ucraina și în jurul ei. M-am rugat și am plâns. Am plâns și m-am rugat. Uneori doar cu suspine negrăite. Continui să o fac și acum. De multe ori, o durere imensă aproape mă lasă fără aer.

E o durere să te uiți la clipul cu copilul/adolescentul din Umani care se plimba cu bicicleta în ultima zi de joacă, întâia zi de război. Să vezi cum cade bomba lângă – iar după asta negrul și moartea.

E o durere să vezi milioanele de oameni fugind din calea bombelor. E o durere să vezi casele și blocurile distruse, spitalele bombardate. E o durere să vezi oamenii care se ascund prin metrouri. Femeile care-și nasc pruncii acolo, în găurile pământului.

Da, e o durere – îmi dați voie să mă doară și asta?! – și să vezi toate tancurile și blindatele alea rusești arse – în ele au fost oameni, totuși, care au murit cel mai probabil acolo. Poate cu unii am povestit pe-aici prin Ulan-Ude cândva. E o durere să vezi trupurile sfârtecate. E o durere moartea, care rânjește sfidător la fiecare colț.

Durerea și tristețea te doboară, sufletul ți-e vraiște, dar te străduiești să nu îi judeci – au fost alăptați de la sânul mamei cu propagandă.

De vreo 15-20 de ani propaganda doar a crescut în intensitate, ultimii 10 a atins apogeul. Cenzura e maximă, punctele de vedere alternative au fost reduse la tăcere, nu de puține ori prin moarte – un glonte-n ceafă, un pahar cu otravă, o căzătură ”întâmplătoare” de la etajul x, etc.

Oamenii nu au alte surse de informare, majoritatea covârșitoare știu doar limba rusă, iar propaganda toarnă peste ei valuri de minciuni și ură zi după zi, an după an pe toate canalele posibile.

De când Rusia a invadat Ucraina, sunt și mai izolați informațional. Imaginile și videorile sunt blocate pe toate site-urile, pe toate platformele, cu excepția Telegram, pe care nu-l pot bloca, că n-au acces la codul sursă – bravo Pavel Durov!

Am început să mă gândesc și să mă rog pentru ea înainte de a vedea primele video de acest gen, pe când citeam de coloana de 60 km de tancuri, blindate, GRAD-uri (Katiușe), BUK-uri antiaeriene (cu un BUK au doborât avionul malaezian în 2015) și altele, care se îndrepta spre Kiev dinspre granița cu Belarus.

Ce-ar fi să le iasă civilii în cale, cu miile, zecile de mii?, m-am întrebat. Chiar și în orașele deja cucerite, n-ar strica să facă manifestații cu mii și zeci de mii de oameni, să le arate ocupanților ce vor oamenii de fapt. Eu cred că e cea mai redutabilă armă pe care o (mai) are Ucraina.

Dar deocamdată nu vedem nici un pericol imediat, așa că am decis să rămânem până pe la sfârșit de mai, când copiii ar trebui să gate anul acesta școlar. Vara asta oricum trebuia să ajungem în țară, copiilor expirându-le pașapoartele pe care statul român le face cu valabilitate doar pentru 3 ani (pentru copiii până în 12 ani).

Cum vom ajunge de data asta e încă o mare necunoscută. Dar credem că vom găsi o cale. Poate zburând din Mongolia, dacă-și deschide granița cu Rusia închisă de 2 anii din cauza Covidului. Poate prin Kazahstan sau Kîrghizstan. Poate…

Banii ce îi avem aici acum sperăm să ne ajungă până la sfârșit de mai, în cazul în care se închid toate posibilitățile de transfer de bani spre Rusia”.