Risc de inundații pe mai multe râuri din județul Satu Mare
Hidrologii au emis pentru astăzi noi atenționări Cod galben de inundații, valabile în următoarele ore în bazinele hidrografice Crasna și Tur.
Conform prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 10:00 se vor înregistra scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție, pe râurile mici din bazinele hidrografice Crasna și Tur, de pe raza județului Satu Mare.
Atenționările au fost transmise de INHGA către: Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Administrația Națională ‘Apele Române’, Ministerul Administrației și Internelor, S.C. Hidroelectrica S.A., Administrațiile Bazinale de Apă: Someș — Tisa și Banat, Sistemele de Gospodărire a Apelor: Sălaj, Satu Mare, Caraș Severin și Timiș.