Ridicarea mașinilor, pe pauză în Satu Mare. Se pregătește o schimbare majoră
De mai bine de o lună, în municipiul Satu Mare nu se mai ridică nicio mașină. Motivele sunt multiple, iar cea mai importantă modificare se referă la trecerea acestui serviciul de la Administrația Domeniului Public Satu Mare la Poliția Locală Satu Mare.
Potrivit informațiilor PresaSM, ISCIR-ul (autorizarea de la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) autospecialei de ridicat nu a mai fost valabil, așa că acum se lucrează la obținerea acestui document vital.
De asemenea, Serviciul de Ridicări Auto va trece în subordinea Poliției Locale, încercându-se astfel eficientizarea activității. În sensul în care doar agenții Poliției Locale pot să constate și să solicite ridicarea unui autoturism. Pe cale de consecință, fiind sub o comandă unică, se preconizează ca acest serviciu să fie mult mai eficient.
În cazul depistării unui autovehicul parcat neregulamentar se parcurg următorii pași:
– un polițist local pune pe autoturism o înștiințare prin care i se aduce la cunoștință conducătorului auto că a oprit neregulamentar.
– dacă după 5 minute autovehiculul rămâne în același loc, atunci se trece la ridicarea propriu-zisă.
– dacă conducătorul auto se prezintă la mașină până în momentul în care autovehiculul se așează pe platformă, atunci sancțiunea este de 300 de lei.
– în caz contrar, pe lângă sancțiunea de 300 de lei, se va plăti și un tarif de transport în valoare de 200 lei.
– pentru fiecare zi de depozitare, se aplică un tarif de 50 lei, calculat după 24 de ore de la ridicare.
– conducătorul auto este sancționat cu 3 puncte de penalizare.
În 5 minute nu apuci sa tragi un pisu! Dacă te mai trece si o diaree după colt, ai pus-o. Având în vedere ca prin zona centrala și nu numai nu sunt toalete și locuri de parcare, deci concluzia: o mare bătaie de joc pentru satmareni! Jos administrația locala!
View Comment