REVOLTĂTOR! Un sătmărean și-a înjunghiat în mod repetat soția. La un pas de MOARTE
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Mali Emeric, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie cu raportare la tentativă de omor, faptă prevăzută de art. 199 alin.1, art. 32 alin.1, rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 08 noiembrie 2016, în jurul orei 23:15, inculpatul Mali Emeric, în vârstă de 53 de ani, domiciliat în comuna Vama, nr. 1.000, jud. Satu Mare, i-a aplicat soției sale – persoana vătămată M. M., în vârstă de 44 ani, mai multe lovituri de cuțit în zona abdominală, cauzându-i leziuni vindecabile în 35-40 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.