FOTO. Sătmărean căzut într-un șanț, săpat în Micro 17 pe B-dul Independenței
Situație de-a dreptul revoltătoare în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat vineri seara, în jurul orei 23.50, pe Buleravardul Independenței, din Cartierul Micro 17. Potrivit informațiilor obținute de reporterii PresaSM de la martorii oculari, un bărbat, în vârstă de circa 45 de ani, a căzut într-un canal săpat pentru reabilitarea unor conducte de apă.
Martorii susțin că la fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale și de descarcerare ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, care au reușit să îl scoată pe bărbat dintre conducte.
Potrivit surselor PresaSM, victima acuza dureri la nivelul umerilor, fiind transportat la Unitatea de Primire Urgențe pentru investigații medicale suplimentare.
Ce spun POMPIERII: ”Intervenție pentru scoaterea unui bărbat (46 de ani) căzut într-o groapă, de aproximativ 1metru adâncime, săpată pentru amenajarea/întreținerea unor conducte subterane. Au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de descarcerare si o ambulanță SMURD EPA. Barbatul a suferit o contuzie de umar stâng în urma căderii și a fost transportat la UPU Satu Mare. Evenimentul s-a petrecut în această noapte pe B.dul Independenței din municipiul Satu Mare”.