REVOLTĂTOR. A fugit din izolare și a făcut scandal în Micro 17, pe stradă!
Caz incredibil în municipiul Satu Mare. Un individ, care trebuia să se afle în izolare la domiciliu, a ieșit pe Bulevardul Independenței din Cartierul Micro 17, și a făcut scandal. Poliția a intervenit și l-a trimis pe individ în carantină, pe cheltuiala proprie. De asemenea, alți doi combatanți au fost trimiși în izolare la domiciliu.
În data de 31.05.2020, în jurul orei 21.30, un echipaj mixt format dintr-un polițist de ordine publică și unul local a intervenit la un scandal iscat pe Bulevardul Independentei între patru persoane cu vârste cuprinse între 18 și 43 ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat ca un tânăr, de 26 de ani, nu a respectat măsura autoizolării la domiciliu. Față de acesta s-a luat măsura sancționarii contravenționale și a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică în vederea carantinării acestuia.
Față de doi tineri, de 18 și 21 ani, care îl însoțeau, s-a luat măsura sancționării contravenționale conform legii 55/2020 și le-a fost adusă la cunoștință obligativitatea de a se autoizola la domiciliu.
De asemenea, un bărbat, de 43 de ani, a fost sancționat contravențional la Legea 61/1991 privind liniștea și ordinea publică.