Revoltă a medicilor onești din Satu Mare: ”Noi nu luăm șpagă și vrem doar respect”
O parte din medicii din județul Satu Mare, mulți dintre ei angajați și la Spitalul Județean Satu Mare, doresc să transmită un mesaj către pacienți, solicitând respect. Aceștia au ales să își exprime punctul de vedere sub protecția anonimatului, pentru a nu atrage antipatia medicilor afaceriști și pentru a nu fi acuzați că doresc să își facă publicitate gratuită.
”Nu toți suntem la fel. Mulți dintre noi am decis să rămânem în Satu Mare, facem gărzi pe secții, suntem la dispoziția pacienților 24/24, la propriu. Prestăm servicii și în ambulatoriul Spitalului Județean Satu Mare, la Policlinica Veche, deși acele servicii sunt plătite modest. Dar noi înțelegem să ne sacrificăm timpul liber, pe care ar trebui să îl alocăm familiei, fiindcă asta înseamnă de cele mai multe ori vieți salvate. Sunt medici tineri care au ales să vină în Satu Mare, deși puteau să rămână în centre universitare puternice. Nu dorim statui, dorim doar să ni se ofere respectul cuvenit, comunitatea să știe că suntem dedicați profesiei și jurământului depus”, a spus un medic din municipiul Satu Mare pentru PresaSM.
Aceștia recunosc că în corpul medical există și persoane care nu fac cinste profesiei, și din cauza cărora s-a format un curent negativ generalizat în rândul opiniei publice.
”Sunt medici foarte buni în Satu Mare, cu reușite profesionale de excepție, dar care – din păcate – nu sunt cunoscute. Sunt, de asemenea, medici care nu excelează profesional, dar sunt muncitori, sunt alături de pacienți. Și, da, sunt medici care au probleme de conduită. Dar așa este în orice domeniu de activitate. Dar pe noi ne deranjează foarte tare această generalizare la nivelul opiniei publice”, a mai spus cadrul medical, un important șef de secție din cadrul Spitalului Județean Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, corpul medical urmează să ia o poziție oficială printr-un comunicat care urmează să fie remis de către Colegiul Medicilor Satu Mare.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ