Rețea infracțională la nivel național. Percheziții DIICOT și în județul Satu Mare
Astăzi, 16 februarie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în colaborare cu polițiști din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Satu Mare, Iași, Bacău, Alba, București, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Timișoara și al serviciilor de combatere a criminalității organizate Arad, Bistrița, Botoșani, Vrancea, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov și Teleorman, efectuează 83 de percheziții domiciliare pe linia combaterii ilegalităților din domeniul silvic și a criminalității informatice.
Perchezițiile au loc în municipiul București (5) și în județele Suceava (55), Alba (1), Constanța (1), Craiova (1), Galați (1), Oradea (3), Timișoara (1), Arad (1), Botoșani (2), Buzău (4), Dâmbovița (2), Ialomița (2), Ilfov (1), Satu Mare (1) și Teleorman (2).
Cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la fals informatic, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic și evaziune fiscală.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Știre în curs de actualizare…