Restaurantele, deschise începând cu 1 septembrie. Care sunt condițiile
Spațiile închise din restaurante se vor redeschide de la 1 septembrie în anumite condiții, potrivit reprezentanților HoReCa, care au participat la discuții cu Guvernul și premierul Ludovic Orban, titrează Digi24.
Aceștia spun că vor fi aplicate restricții, printre care distanțarea fizică iar unele mese vor fi lăsate libere. De asemenea, persoanele care intră în restaurant vor trebui să poarte mască.
„La nivel național, este important să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajați cu slujbele în pericol. Nu se pune problema să mai așteptăm. Evident, vor fi excepții punctuale acolo unde nivelul epidemiologic nu este ținut sub control. Aceste puncte specifice vor putea evolua în cursul următoarelor luni, în funcție de statusul infectărilor.
„A fost și domnul ministru Tătaru și domnul Arafat și persoane din Ministerul de Finanțe, pentru că situația HoReCa este o situație complexă. Cu toții am agreat că este important să se deschidă restaurantele la interior, în anumite condiții. Așteptăm decizia CNSU de mâine și care dintre propunerile noastre vor fi acceptate în privința regulamentului. Vor fi restricții care vor proveni din distanțarea socială, respectiv noi am propus să folosim o masă, o masă să fie interzis de la a fi folosită, ceea ce va decurge o utilizare a restaurantelor la interior de maximum 50%, pentru această fază a relaxării. În funcție de condițiile epidemiologice din următoarele săptămâni, luni, vom adresa alte măsuri în ceea ce privește regulamentul”, au mai explicat reprezentanții HoReCa.
Acolo unde regulile nu vor fi respectate, se propune suspendarea activității.
„Purtarea măștii, condițiile de dezinfectare vor fi reguli absolut stricte. Am solicitat Ministerului Sănătății să avem impunerea legii în restaurante și activitatea HoReCa, cu respectarea normelor și cu penalizarea care să meargă până la suspendarea activității pentru acei operatori care nu respectă aceste reguli”, a declarat Dragoş Petrescu, preşedintele patronatului HORA.
Acesta a afirmat că se va purta mască în condiții aplicate la nivel european.
Premierul Ludovic Orban a vorbit și el în cursul zilei de ieri despre o eventuală deschidere, începând cu 1 septembrie, a restaurantelor, teatrelor și cinematografelor, dar a precizat că decizia aparține specialiștilor din grupul de suport tehnic.
Într-o intervenție în cursul zilei de astăzi, Raed Arafat a precizat că deschiderea ar fi prematură.
România a înregistrat o nouă creștere a numărului de cazuri noi în cursul zilei de astăzi.
În discuțiile cu presa, Ludovic Orban a precizat că există propuneri și pentru ca restaurantele să fie deschise doar în zonele în care nu se înregistrează creșteri importante ale numărului de cazuri noi.