RESPECT. Un restaurant din județ, la granița cu Ucraina, oferă mâncare gratuită refugiaților
Restaurantul Bázis Bisztró din Porumbești se arată solidar cu refugiații din Ucraina. Într-o postare făcută pe rețelele de socializare, patronii restaurantului precizează că refugiații pot mânca gratuit la restaurant și vor încerca să îi ajute pe cei obligați să își lase în urmă toată viața și cu găsirea unei cazări, dacă este nevoie.
Continuă exemplele de solidaritate din partea sătmărenilor. Bázis Bisztró , un restaurant din Porumbești, aproape de granița cu Ucraina, oferă mâncare gratuită refugiaților din țara vecină.
„Nu putem rămâne indiferenți și considerăm că este datoria noastră să îi ajutăm și să îi sprijinim pe cei care, de pe o zi pe alta, a pierdut, căminele și agoniseala unei vieți întregi. Suntem alături de cetățenii ucraineni care au fost nevoiți să își părăsească locuințele și lăsând totul în urmă să pornească în necunoscut pentru siguranța lor și a familiilor lor.Bázis Bisztró se alătură acelor instituții care vin în ajutorul refugiaților. Toți cetățenii ucraineni pot mânca gratuit la Bázis Bisztró și totodată le oferim ajutorul nostru și în căutarea unui adăpost.În aceste momente, pentru acești oameni, un ajutor cât de mic are valoare uriașă. Distribuiți acest mesaj să ajungă la cât mai mulți oameni și vă rugăm să îndemnați spre noi aceste suflete greu încercate în aceste momente. Adresa: Sat. Porumbești Nr. 36, tel: 0361 806 356″, se arată în mesajul postat pe rețelele de socializare.