Ștrandul Nord-Vest Termal Park din municipiul Satu Mare a fost luat efectiv cu asalt de mii de persoane. Acestea au venit atât din județul Satu Mare, dar și din județele vecine, precum Maramureș sau Sălaj. Și asta pentru că temperaturile de afară au fost foarte ridicate, caniculare!
Dacă cei mai în vârstă aleg proprietăţile curative ale apei termale, cei tineri preferă să înoate şi să sară în bazine. Având în vedere temperaturile ridicate care se anunţă în perioada următoare, numărul celor care vin la ştrand va rămâne în continuare extrem de ridicat.
Ştrandul dispune de şapte bazine, atât cu apă rece cât şi cu apă termală, astfel încât toată lumea este mulţumită.
“Mă bucur că am prins această zi frumoasă în care mă pot relaxa în voie. Condiţiile sunt excelente. Vin frecvent la acest ştrand, mai ales în zilele caniculare”, ne-a declarat unul dintre sătmărenii aflaţi la ştrand.
Numărul record de participanți din acest an s-a văzut cel mai bine în parcările de lângă ștrand, care au fost arhipline!
Ati uitat sa precizati de furturile din incinta strandului ! Se fura chiar de langa salvamar !
View Comment