Record de neegalat. Un tânăr sătmărean a făcut praf Codul rutier
Performanță de greu de egalat. Un sătmărean a făcut praf Condul rutier. Tânărul nu doar că s-a urcat fără permis și băut la volan, dar mașina pe care o conducea nici nu era înmatriculată, iar plăcuțele erau false.
Polițiștii negreșteni au întocmit, în această dimineață, pe numele unui bărbat, de 29 de ani, acte premergătoare în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea a patru infracțiuni la regimul rutier.
„În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au depistat în trafic, pe raza orașului, un autoturism condus de un bărbat, de 29 de ani, din localitatea Supuru de Sus. În urma controlului efectuat atât asupra persoanei de la volan cât și a autoturismului condus de către acesta, polițiștii au constatat faptul că susnumitul nu posedă permis de conducere și totodată se afla sub influența băuturilor alcoolice, aparatul alcooltest indicând o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat,” se arată într-un comunicat al polițiștilor sătmăreni.
Când au verificat mașina, oamenii legii au constatat că aceasta nu figura ca fiind înmatriculat și avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.
În cauză cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și se află sub influența băuturilor alcoolice.