Recomandările polițiștilor sătmăreni: Cum să preveniți furturile din locuințe, mai ales acum, în perioada concediilor
Pentru a vă feri de evenimente neplăcute, polițiștii sătmăreni vă recomandă să adoptaţi un minim de reguli de autoprotecţie în ceea ce privește locuința dumneavoastră. Pe lângă sfaturile cu privire la asigurarea locuinței, polițiștii avertizează că mai ales în perioada estivală trebuie să fim și mai atenți la locuințe. De asemenea, oamenii legii ne avertizează să nu tranformăm conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori.
Totodată, polițiștii sătmăreni amintesc cetățenilor faptul că multe dintre furturile din locuinţe sunt comise spontan, fiind favorizate de oportunităţile create de neatenţia sau neglijenţa proprietarilor, dar şi necunoaşterea de către aceştia a celor mai adecvate măsuri de prevenire ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victime ale infractorilor.
Hoţii observă un geam lăsat deschis, o uşă neasigurată sau lipsa unui sistem de alarmă şi acest lucru îi determină să acţioneze, pe fondul lipsei de precauţie şi a neluării celor mai elementare măsuri de siguranţă.
Obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor care concep cele mai ingenioase modalităţi de a şi le însuşi, indiferent unde se află acestea.
Polițiștii vă recomandă să aveți în vedere următoarele aspecte:
Dacă locuiți la bloc:
● montaţi un interfon la intrarea în bloc sau un sistem de închidere la care să aibă acces doar locatarii blocului;
● asiguraţi ferestrele cu gratii metalice, mai ales dacă locuiţi la parter;
● asiguraţi închiderea corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare;
● verificați dacă dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia;
● intrările în holurile blocului şi pe paliere trebuie bine iluminate;
● montaţi un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării;
● montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră;
● conectaţi sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare a acestora;
● montaţi încuietori de înaltă siguranță la uşa de acces în locuinţă. Încuietoarea trebuie montată corect, în așa fel încât accesul din exterior la șuruburile de prindere să fie imposibil, iar cilindrul sa fie complet acoperit de șilduri – pentru a evita ruperea lui. Uşa trebuie să fie prevăzută cu cel puţin două încuietori, care au chei diferite, lanţ de siguranţă şi vizor;
● nu ezitaţi să întrebaţi pe cine caută persoanele necunoscute pe care le sesizaţi în spaţiile comune ale blocului, chiar alertaţi mai mulţi vecini; aceste întrebări descurajează posibilii infractori.
● uneori, infractorii îşi însuşesc anumite roluri pentru a aborda victimele (persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii etc.), aşa că fiţi vigilenţi;
● nu permiteţi străinilor să intre în casă pentru a folosi telefonul, toaleta sau pentru a le oferi ceva.
Dacă locuiți la casă:
Puteţi monta un sistem de:
● supraveghere video în exterior care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei;
● protecţie perimetrală care avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră;
● iluminare cu senzori de mişcare.
În perioada estivală
Dacă întreaga atenţie vă este concentrată pentru pregătirea plecării, nu pierdeţi din vedere faptul că locuinţă dvs. va rămâne „singură”. Dacă doriţi ca la reîntoarcerea din concediu să nu aveţi surprize neplăcute, încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:
- Intrarea în locuinţă este prevăzută cu o uşă suficient de solidă?
- Balconul şi ferestrele sunt asigurate împotriva efracţiei?
- Uşa de acces are încuietori de siguranţă pe care să le folosiţi numai în timpul absenţei de lungă durată?
- Locuinţa dvs. este prevăzută cu un sistem de alarmă?
- Aţi lăsat obiectele de valoare şi banii lichizi într-un depozit bancar?
- Aveţi o persoană de încredere căreia să îi încredinţaţi supravegherea locuinţei în perioada cât lipsiţi?
- Dacă da, atunci rugaţi-o să facă ce este necesar pentru ca absenţa dvs. să nu fie observată (ex. să vă ridice corespondenţa sau eventualele obiecte care vă sunt livrate periodic la domiciliu).
- Aţi discutat despre plecare numai cu persoanele apropiate?
- Puneţi lucrurile în cât mai puţine bagaje astfel încât încărcarea lor în autoturisme să dureze cât mai puţin timp?
- În plus, este indicat ca, în funcţie de posibilităţi, să încheiaţi un contract de asigurare a bunurilor cu o firmă de specialitate.
- Dacă vecinii dvs. sunt cei plecaţi în concediu şi observaţi ceva suspect la apartamentul lor (persoane necunoscute, urme de forţare, etc.) telefonaţi de îndată la 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie. Cu cât aceasta este anunţată mai repede, cu atât şansele de a prinde infractorii şi de a recupera bunurile sunt mai mari.
Şi lumea virtuală este parte din viaţa noastră
Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori.
- Faceţi-le inaccesibile pentru persoane necunoscute şi manifestaţi o atenţie sporită la datele şi fotografiile pe care le postaţi.
- Evitaţi prieteniile cu persoane pe care nu le cunoaşteţi în realitate şi nu dezvăluiţi date despre dumneavoastră celor pe care îi cunoaşteţi doar în mediul online.
- Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet.