REACȚIE. Conducerea IPJ Satu Mare nu tolerează actele de indisciplină ale polițiștilor din subordinea sa
Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare a reacționat ca urmare a publicării unui articol de opinie, semnat de către editorul Ciprian Bâtea – prin care se arătau unele forme de presiune exercitate la adresa redacției PresaSM. Apreciem reacția profesionistă adoptată de către conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, pe care o redăm mai jos:
”Ca urmare a articolului publicat în mediul online, intitulat ,,Opinie. Cumetriile toxice și scenariile paranoide din Poliția Satu Mare. Și nu numai”, Compartimentul de Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Ulterior apariției în mass-media a unor fotografii, în care polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au adoptat o ținută vestimentară care contravine regulamentelor interioare, s-a dispus verificarea acestor aspecte, urmând ca, la finalizare, să fie luate măsurile legale care se impun.
În întărirea ideii că astfel de abateri nu sunt acceptate, stau drept dovadă și ultimele activități desfășurate de către polițiștii sătmăreni, care evidențiează faptul că portul ținutei în mod regulamentar este unul obligatoriu pentru întregul colectiv.
De asemenea, accentuăm faptul că nu este tolerată niciun fel de abatere la nivelul conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, vizavi de orice act de indisciplină, precizând că fiecare polițist din cadrul acestei instituții este obligat să aibă o atitudine în conformitate cu atribuțiile și statutul profesiei.
Referitor la eventualele activități pe care le desfășoară foști polițiști sătmăreni, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare nu este în măsură a emite un punct de vedere, fiecare persoană asumându-și răspunderea în mod individual pentru acțiunile sale”.
Știrea inițială o puteți citi—> CLICK AICI
bătălie contra morilor de vânt .
View Commentpovesti
View CommentCe limbaj are… zici ca-i un robot.
View Comment