Reacția Spitalului Județean Satu Mare după acuzațiile privind proceduri dubioase de angajare
Conducerea Spitalului Județean Satu Mare a reacționat după ce Marcela Papici, fostul manager al Spitalului Județean Satu Mare, a acuzat maniera discutabilă în care se organizează anumite concursuri, lăsând să se înțeleagă că unele posturi ar putea fi date cu dedicație.
Redăm mai jos comunicatul de presă remis de către Spitalul Județean Satu Mare, în care se precizează că totul s-a făcut cu respectarea cadrului legal:
”Recrutarea personalului atât pe perioada Stării de Urgență cât și a Stării de Alerta în care ne aflam la data prezentei, se desfășoară fara concurs, pe durată determinată ce nu poate depăsi 30 de zile de la data încetării Stării de Alertă conform art.27 alin.1 din Legea nr.55/2020, respectiv: ”Instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă.”
În această perioadă (Stare de Alertă) nu se pot organiza concursuri conform art.27 alin.3 din Legea nr.55/2020 respectiv: ”Pe durata stării de alertă, în instituţiile şi autorităţile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 11 şi 12. ”
În consecință anunțul publicat în data de 31.08.2020 privind angajarea pe durată determinată a postului de Economist IA nu este un anunț pentru scoaterea postului la concurs, este un anunț pentru angajarea unui economist așa cum prevede legislația în vigoare. Selectarea dosarelor se va face de către comisia de selecție, constituită prin decizie managerială”.
Redăm mai jos și postarea de pe pagina personală de Facebook a Marcelei Papici:
”Eu doar scriu… De analizat, o vor face cei ce vor citi… Cum se scot posturi la concurs la Spitalul Județean Satu Mare! Post de Economist 1A, fără mențiunea serviciului, fără tematică, fără detalii de cum, când, unde se va organiza concursul… Post pus pe site în 31 (luni) cu termen de depunere în 2 (miercuri) la ora 12. Cu data (luna) corectată cu pixul! Oare când să-și scoată candidații cazierul sau adeverința sau când să-și facă analizele?
Oare e cineva cu dosarul gata pregătit? Vedem în curând! Asta dacă nu se sesizează nimeni dintre cei ce ar trebui să o facă! Numa zic”, este postarea fostului manager al Spitalului Județean Satu Mare.
D-na Papici Marcela ar trebui sa taca din gura. Sa-si aduca aminte de legalitatea concursului de manager la care a participat. Nu tot cu dedicatie de la partid a fost.?! Oare atunci s-au respectat conditiile de participare?!Nu e corect sa organizezi asemenea concursuri cu dedicatii dar nu este ea in masura sa faca pe “ lupul moralist”
View Commentbau
View CommentDna Papici NUMA SA TACA,a fost un dezastru ptr. spitalul SM.
View Comment