Reacția Dedeman după explozia de la un magazin din țară
Dedeman a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că, în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului din Botoșani. Compania menționează că magazinul respecta toate normele de siguranță, având toate autorizațiile și avizele necesare.
„Astăzi, 7 iunie 2024, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoșani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident regretabil, au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în magazin în acel moment, clienți și angajați, au fost evacuați în siguranță, iar intervenția rapidă a echipelor de intervenție a permis stingerea incendiului într-un interval scurt de timp”, se arată în comunicatul Dedeman.
Potrivit sursei citate, „în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului. Autoritățile investighează circumstanțele în care aceste lucrări ar putea fi asociate cu producerea exploziei”.
„De asemenea, subliniem faptul că magazinul Dedeman Botoșani respecta toate normele de siguranță, având toate autorizațiile și avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Funcționarea corectă a instalațiilor de protecție la incendiu a contribuit la limitarea proporțiilor acestui incident.
Prioritatea noastră este să asigurăm că toți cei afectați de acest incident primesc îngrijirea și suportul necesar. Colaborăm strâns cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a investiga și stabili cauzele exacte ale exploziei și vom reveni cu informații oficiale în momentul în care toate anchetele vor fi finalizate”, se mai arată în comunicat.
Dedeman mulțumește echipelor de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă. Eforturile lor rapide au permis gestionarea eficientă a situației și transportarea imediată a persoanelor afectate la spital.
„Ne preocupăm să sprijinim recuperarea victimelor și vom pune la dispoziție toate resursele necesare în acest scop”, se mai arată în comunicat.