Razie a jandarmilor lângă școlile din centru! Elevi ridicați, barurile amendate
În cadrul unei acțiuni organizate pentru prevenirea faptelor antisociale și a absenteismului școlar, jandarmii sătmăreni au identificat în trei localuri din zona centrală opt tineri care au decis să-și înceapă ziua la bar și nu la școală.
Cei 8 tineri au fost conduși la instituțiile de învățământ pentru continuarea studiilor. Tot cu această ocazie, pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002 referitoare la prevenirea și combaterea efectelor produse din tutun au fost aplicate două sancțiuni contravenționale cu avertisment și două amenzi, în valoare de 700 de lei.
Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare, spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare.
Patrulele Jandarmeriei Sătmărene vor fi prezente în zona instituțiilor de învățământ pentru creșterea gradului de siguranță, dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
SURSA: Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare
Spor la muncă. E bine ce fac.
View Comment