Răzbunarea sătmărenilor pentru o mașină parcată aiurea. Împodobită cu gunoi (FOTO)
Sătmărenii au găsit o nouă metodă ieșită din comun pentru a se răzbuna pe un șofer care și-ar fi lăsat mașina într-o poziție care i-a incomodat în mod real pe alți șoferi să își scoată mașinile din parcare.
Pentru acest motiv, sătmărenii i-au acoperit mașina cu deșeuri menajere. Totul s-a întâmplat în zona agenției TAROM, din Piața 25 Octombrie.
”Ieri, în parcarea din Centrul Nou, în spate la agenția CFR – TAROM…10 minute bune peste 50 de manebre față-spate la fir de păr și blocaj la mașinile care voiau să treacă…și așa i-au mulțumit cei blocați acestui individ care probabil din greșeală are permis de conducere. Mașina a fost împodobită cu materiale reciclabile de la ghena din vecini…mulțumim Florisal”, a fost mesajul sătmăreanului care a remis poza către cei de la Drivers Satu Mare.
foto: DRIVERS Satu Mare