Răzbunare ”din dragoste”. Un sătmărean a intrat peste fosta iubită, amenințând-o cu un cuțit
Bărbat cercetat pentru violare de domiciliu și amenințare. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu după ce individul a intrat peste fosta iubită și a amenințat-o cu un cuțit!
Mai exact, la data de 12 aprilie a.c., în jurul orelor 14.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o tânără de 23 de ani despre faptul că, la domiciliul său din comuna Cămin, fostul ei concubin ar provoca scandal, inducându-i o stare de temere.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul de 24 de ani, ar fi pătruns fără drept în interiorul imobilului tinerei, pe care ar fi amenințat-o cu un obiect înțepător.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de femeie, de copilul acesteia, precum și față de domiciliul ei.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare.