RĂZBUNARE. Beat și fără permis, un sătmărean a accident-o pe fosta iubită cu mașina
Un individ din satul Unimăt, comuna Acâș, a fost trimis în judecată luna aceasta de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei după ce în data de 16.10.2021, deși nu deţinea permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, a condus autoturismul marca VW din localitatea Supuru de Jos până în localitatea Unimăt, conform informațiilor PresaSM.
Când a ajuns aici, după mai multe manevre efectuate cu vehiculul în apropierea fostei lui concubine, în scopul intimidării acesteia, a accidentat-o, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 13-18 zile de îngrijiri medicale.
După ce a accidentat-o, agresorul a spus doar că “aşa îi trebuie”, după care a pornit de pe loc, mergând spre localitatea Supuru de Jos.
După accident, inculpatul a plecat de la faţa locului, fără acordul poliţiei. La circa 2 ore de la momentul accidentului, inculpatul a fost găsit de organele de poliţie şi condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, rezultatul acestora fiind de 1,08 g 0/00 alcool în sânge.
Agresorul a recunoscut toate acuzațiile, dar s-a apărat, precizând că: ”Ajuns în Unimăt a avut un conflict cu familia fostei lui concubine şi pentru că nu avea cum să scape de rudele acesteia, care s-au adunat în jurul maşinii, de teamă, a pornit de pe loc cu intenţia de a se deplasa acasă. În momentul în care a pornit de pe loc nu a realizat că a lovit-o pe fosta lui prietenă”.
Totuși, procurorii nu l-au crezut, opinând că: ”Apreciem că aceste afirmații ale inculpatului sunt nesincere. Avem în vedere faptul că din certificatul medico-legal depus la dosarul de urmărire penală de către persoana vătămată rezultă că ea a suferit mai multe leziuni la nivelul nasului, membrelor superioare și membrelor inferioare. Este greu de crezut că atunci când sunt provocate astfel de leziuni unei persoane, într-un accident rutier, conducătorul auto nu realizează impactul în care este implicat vehiculul pe care îl conduce”.
Acum, individul a fost trimis în judecată, urmând să își afle sentința din partea magistraților Judecătoriei Carei.