Râul Someș a scăzut la un minim istoric în Satu Mare! Nou record negativ
Seceta face probleme tot mai mari în județul Satu Mare. Un exemplu extrem de sugestiv este nivelul scăzut al râului Someș, care a atins zile acestea minimul istoric.
Specialiștii de la Apele Române Satu Mare au confirmat pentru PresaSM că Someşul a atins luni, 5 august 2024, minimul istoric DOAR ca și cotă (nu ca și debit), de când se fac măsurători. Luni s-a ajuns la -118 centimetri sub cota 0.
Astăzi, în schimb, Someșul a mai crescut cu 10 centimetri peste nivelul înregistrat luni. În schimb, ca și debit, astăzi se înregistrează 26 de metri/secundă.
Până în prezent minimul istoric a fost atins luni, 25.07.2022, atunci când nivelul a ajuns la cota – 110 centimetri, iar debitul a scăzut la 19 metri cubi pe secundă! Al treilea cel mai scăzut nivel s-a înregistrat în octombrie 2019, respectiv -108 centimetri.
Și asta pe fondul secetei tot mai severe și a temperaturilor foarte ridicate. De altfel, reprezentanții Apaserv au făcut un apel către populație să folosească apa doar pentru treburile casnice și să nu o folosească pentru a-și umple piscinele sau pentru a uda culturile agricole.