Sătmărean cu COVID19 ar fi refuzat inițial internarea. Acasă cu ”pneumonie”, depistat după o săptămână
Un bărbat, în vârstă de circa 60 de ani, domiciliat în orașul Ardud a fost depistat pozitiv la testul COVID19 după o săptămână de la debutul simptomelor, potrivit informațiilor PresaSM. În tot acest timp, diagnosticul pus de cadrele medicale de la nivelul orașului Ardud a fost de ”pneumonie”. Acum urmează ancheta epidemiologică pentru a se stabilii cine sunt contacții bărbatului.
Toată povestea a început în cursul zilei de luni, 11 mai, atunci când bărbatul s-a simțit rău și s-a dus la dispensarul medical din orașul Ardud. Potrivit informațiilor PresaSM, bărbatul a fost diagnosticat inițial cu pneumonie și a primit un tratament în consecință.
”Respectivului i s-a pus diagnosticul corect, a primit tratament corect, a urmat tratament la domiciliu, dar ceea ce nu știți este că a refuzat să meargă la spital sau să i se cheme ambulanța pentru a fi testat sau internat, iar peste voia și încăpățânarea omului nu s-a putut trece”, susțin surse medicale.
Doar că pacientul s-a simțit tot mai rău, astfel încât luni, 18 mai, la o săptămână distanță de la apariția primelor simptome, acesta a fost testat pentru COVID19, iar rezultatele au fost pozitive. Conform informațiilor PresaSM, pacientul a fost preluat marți, 19 mai, dimineață și transportat la Spitalul Carei.
Acum urmează să se facă o anchetă epidemiologică de către cei de la Direcția de Sănătate Publică pentru a se putea depista eventualii contacți. Surse locale au precizat sub protecția anonimatului că doi indivizi din Gerăușa ar fi cumpărat mai multe animale de la bărbatul depistat pozitiv.
Alte surse susțin că oile ar fi fost vândute de către soția bărbatului. În orice caz, soția ar putea fi considerată ca și posibil contact al pacientului, iar și în acest caz ar urma să se stabilească toate persoanele care au intrat în legătură directă cu aceasta.
Nota redacției: Informațiile au fost aflate de reporterii PresaSM din mai multe surse credibile. Instituțiile statului nu au dorit să confirme sau să infirme aceste informații. Secretomania continuă să fie totală chiar și în afara stării de urgență. Cu toate acestea, din respect față de cititori, PresaSM va încerca să se folosească de toate mijloacele posibile pentru a informa cât mai corect opinia publică.
Respectivului i s-a pus diagnosticul corect, a primit tratament corect, a urmat tratament la domiciliu, dar ceea ce nu stiti este ca a refuzat sa mearga la spital, sau sa i se cheme ambulanta pentru a fi testat sau internat, iar peste voia si incapatanarea omului nu s-a putut trece. Sotia dansului a fost tot timpul cu el, a mers nestingherita la farmacie, la magazinele din zona, asa ca faceti calcul cu cati a intrat in contact. Asa ca handicapatii sistemului despre care vorbiti sunt batuti in cap atata cat ii bat la cap toti inneguratii pamantului….daca aveti opinii si jigniti, macar sa o faceti in cunostinta de cauza.
View CommentIn cazul in care pacientul a refuzat testarea Dv nu trebuia sa sesizati autoritatile? E mai bine ca s-a creat un focar fe infectie?
View Comment