Răfuială între mai multe clanuri de rromi, inclusiv cu pistolul, în centrul Sătmarului
Scandal și amenințări, inclusiv cu pistolul, între mai multe clanuri de rromi. Este vorba despre clanurile din Satu Mare, Târgu Mureș și Oradea Totul s-a întâmplat marți noaptea, în jurul orei 21.00.
Potrivit informațiilor PresaSM, totul ar fi pornit după ce clanurile din Târgu Mureș și Oradea ar fi încercat să intre pe ”piața burlanelor” din municipiul Satu Mare. Supărați pe motiv că cei din județul Satu Mare le-ar cere ”taxa de șmecher” sau ”taxa de protecție”, cei din Târgu Mureș și Oradea s-au gândit să le facă o vizită.
Întâlnirea s-a soldat cu scântei, iar conflictul s-a consumat tocmai în zona centrală a municipiului Satu Mare, pe strada Ștefan cel Mare, potrivit informațiilor PresaSM. Mai exact, circa zece persoane s-au bătut și amenințat inclusiv cu un pistol (se pare că de tip airsoft), care ar urma să fie expertizat.
Polițiștii au intervenit de urgență, întrerupându-le ”distracția”. Toate persoanele au fost conduse la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, unde au fost amprentate și li s-a deschis dosar penal pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, respectiv pentru încăierare.
Nu este prima dată când clanurile rivale de rromi se bat pe străzile municipiului Satu Mare, astfel de confruntări având loc chiar și în fața sediului Poliției Satu Mare.