Radu Panait, deputatul USR PLUS de Satu Mare, face parte din Biroul Național
Radu Panait, deputat USR PLUS de Satu Mare, este unul dintre cei 24 de membri ai Biroului Național al USR PLUS. Radu a fost ales în conducerea partidului în cadrul congresului politic din acest sfârșit de săptămână, la care au participat peste 1.000 delegați din toată țara și din străinătate.
„Mă simt onorat și bucuros de încrederea pe care mi-au oferit-o colegii mei din USR PLUS. Acest mandat este foarte important pentru viitorul partidului nostru, deoarece are ca obiectiv principal pregătirea alegerilor din 2024. Votul de
susținere acordat de colegii mei mă responsabilizează, și mă bucur că valori precum hărnicia, ambiția și meritocrația sunt recunoscute în partid.
Îmi voi pune la dipoziția Biroului Național și a întregului partid abilitățile mele manageriale și cunoștințele mele din domeniul digitalizării. USR PLUS este partidul care poate aduce schimbarea mult dorită în clasa politică și în societatea românească.”, a declarat deputatul Radu Panait