Puștoaică (15 ani) dusă la Urgență în Satu Mare. Depistată cu cocaină în sânge
O minoră, în vârstă de 15 ani, a ajuns la Unitatea de Primire Urgență a Spitalului Județean Satu Mare, acuzând o stare de rău, conform informațiilor PresaSM.
Totul s-a întâmplat vineri dimineață. Tânăra este originară din județul Timiș, dar a fost adusă la Urgență dintr-o comună din zona Oașului, unde s-ar fi aflat de câteva zile.
La testele de sânge, medicii au depistat că minora ar fi ingerat droguri de mare risc, aparent cocaină, conform primelor informații obținute de reporterii PresaSM.
Conform procedurilor în vigoare, cazul va fi preluat de către polițiștii de la Crimă Organizată pentru a depista persoana/persoanele care i-au dat această substanță, în vederea tragerii acestora la răspundere penală.
Reamintim că în cursul anului trecut, zeci de persoane din zona Oașului s-au ales cu dosar penal după razii de amploare ale procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și specialiștilor Serviciului pentru Combaterea Criminalității Organizate, în colaborare cu forțele Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare și ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare.
La acea dată, mulți dintre suspecți au fost prinși fie cu droguri asupra lor, fie conducând vehicule sub influența substanțelor psihoactive.