PSD Satu Mare: ”Am obținut eliminarea taxei radio-tv și timbrul de mediu”
Conducerea Organizației Județene Satu Mare a PSD, prin președintele Aurelia Fedorca și purtătorul de cuvânt Silviu Sumlas, alături de candidații la Camera Deputaților, Ioana Bran și Octavian Petric, respectiv candidatul la Senat, Gabriel Leș au susținut AZI, 2.10.2016, o conferință de presă.
Candidatul PSD la Camera Deputaților, Ioana Bran, a vorbit despre creșterile salariale în sănătate.
”PSD va pune în aplicare creşterea cu 15% a salariilor din educaţie şi sănătate şi cu 25% a angajaţilor CNAS. Vom susţine această creştere în Parlament şi o vom pune în aplicare la guvernare pentru că numai aşa vom aduce mai mulţi români în clasa de mijloc. Mărirea salariilor medicilor trebuie să aibă loc acum nu peste 20 de ani pentru că oamenii aceştia salvează vieţi în România de astăzi, nu în România de peste 20 de ani. Când noi avem o urgenţă ne aşteptăm sa fim trataţi imediat. Când medicii au o urgenţă sunt trataţi de tehnocraţi ca şi când ar fi infractori.
Candidatul PSD la Camera Deputaților, Octavian Petric, a adus în discuție adoptarea Legii privind eliminarea celor 102 de taxe.
”PSD a promis şi se ţine de cuvânt! Am promis că vom elimina taxe şi vom reduce birocraţia pentru a ajuta mai mulţi români să ajungă în clasa de mijloc şi ne ţinem de cuvânt. PSD a obţinut marțea trecută o mare victorie pentru clasa de mijloc din România prin eliminarea a 102 taxe nefiscale, printre care taxa radio-tv și timbrul de mediu. Dar președintele Iohannis anunță că nu va promulga legea. PSD oferă românilor 102 de argumente pentru a îndrăzni să creadă că viitorul lor este aici, în țara lor. Acest proiect arată, încă o dată, că PSD are un program pentru clasa de mijloc, în timp ce PNL are o singură strategie: ”Jos PSD!”. PSD taie 102 de taxe, în timp ce guvernul tehnocrat anunţă că introduce noi taxe: taxa pe combustibil și o alta taxa plătită direct de către posesorii de autovehicule”, a spus Octavian Petric.
Candidatul PSD la Senat, Gabriel Leș, a detaliat Programul PSD pentru sprijinirea fermierilor români.
”Guvernul tehnocrat ZERO a făcut mult rău agricultorilor români. În timp ce fermierii străini şi-au primit subvenţiile la timp, fermierii români nu şi-au primit subvenţiile, din cauza guvernului incompetent. Din nou, guvernul tehnocrat ţine cu companiile străine şi faultează fermierii români. Amintiţi-vă de fermierii care au făcut zile în şir greva foamei în faţa guvernului, fiind ignoraţi de premier. Prin acest program, PSD sprijină producătorii români, pentru ca familiile să mănânce anul viitor roşii româneşti şi şuncă românească; nu roşii olandeze/turceşti şi şuncă germană. Sprijină tineri din mediul rural, pentru ca satul românesc să aibă viitor. Protejează fermierii români în competiţia cu fermierii străini”, a declarat Gabriel Leș.
În final, președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, a declarat că PSD arată că are soluțiile corecte pentru români și pentru România.
”Avem candidați pregătiți, dar și un program de guvernare serios. Înainte de toate candidații noștri arată că sunt gata să se bată pentru România şi pentru români, pentru Satu Mare și pentru sătmăreni. Am avut mai multe întâlniri cu sătmărenii în ultima săptămână pentru a lua pulsul și pentru a ne pune în acord oferta electorală cu necesitățile și dorințele oamenilor. Am constatat din nou că sătmărenii nu-și doresc mai mult decât să aibă locuri de muncă bine plătite, salarii și pensii decente și siguranța zilei de mâine. Și să nu mai fie umiliți!”, a conshis Aurelia Fedorca.
Intrebarea mea pentru PSD este urmatoarea: cine a introdus taxa radio-tv? Nu tot voi?
View CommentStati jos! Patru!!!
UPDATE Ponta a confirmat: Acciza de 7 eurocenti la litru intra in vigoare la 1 aprilie 2014
View Comment