PSD s-a întărit cu oameni marcanți. Mircea Govor: ”Uniți pentru Satu Mare, în jurul PSD”
Mircea Govor – președintele Organizației Județene Satu Mare a PSD – a anunțat astăzi intrarea în formațiunea politică a unor personalități marcante. Vorbim despre avocatul Claudiu Ținca, fost președinte al Asociației ”Uniți pentru Satu Mare”, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Satu Mare, dr. Cosmin Rațiu, primarul orașului Tășnad, Adrian Farcău, primarul comunei Pomi, Cosmin Crișan, dar și alți politicieni cu experiență.
Președintele PSD Satu Mare a lansat un mesaj puternic, precizând că invită toți sătmărenii să se alăture unui proiect de anvergură al PSD, denumit: ”Uniți pentru Satu Mare, în jurul PSD”.
”Noi nu facem politică pentru persoane, pentru grupuri de interese, pentru prieteni. Noi facem politică pentru oameni, pentru partidul pe care îl conduc. Îi invit pe toți cei care vor să facă politică cu adevărat pentru binele județului Satu Mare să vină în Partidul Social-Democrat. Acesta este mesajul meu pentru toți! Uniți pentru municipiul și județul Satu Mare, dar în jurul PSD, pentru interesul comun. PSD are oameni de mare calitate, primari excepționali”, a precizat Mircea Govor.
Liderul social-democrat a prezentat mai apoi noii mermbri: ”Domnul Claudiu Ținca, președintele Asociației Uniți pentru Satu Mare, un prieten si colaborator si din punctul meu de vedere aduce un mare plus de valoare echipei noastre. O sa îi mulțumesc și primarului orașului Tășnad, Farcau Adrian. El a fost consilierul nostru local la Tășnad, în 2020 a ales să candideze într-o alianță mai mare, dar din ambitii personale ale altora, conjunctura a fost nefavorabila sa fie candidatul PSD, dar el tot a câștigat alegerile de la alt partid. De atunci am discutat ca într-o zi se va întoarce în partid. Un alt primar, primarul nostru as putea spune, Crișan Cosmin, din Pomi, care a candidat din partea Alde, cu sprijin PSD. De atunci am discutat că daca va veni o zi sa schimbe partidul, va veni la PSD”.
Primarul orașului Tășnad, Adrian Farcău, a precizat că a așteptat momentul revenirii în PSD, cu atât mai mult cu cât acum există un proiect politic.
”La mine povestea nu e asa de complicată, in 2019 am plecat din PSD cu o echipă de oameni, pe un val de probleme care afectau atunci partidul. Am promis ca in momentul in care o sa vedem un proiect comun pentru județ si pentru Tășnad o sa ma duc spre acel partid cu care rezonez si asa am decis sa ma intorc in PSD. Chiar daca fizic nu pot sa semnez o adeziune, ma voi alătura echipei oe hartie cand se va putea, dar până atunci voi participa la proiectele bune pentru județ”, a afirmat Adrian Farcau, primarul orașului Tășnad.
Primarul comunei Pomi, Cosmin Crișan, a spus că: ”Lucrurile sunt simple si in cazul meu, toată activitatea mea politica s-a invartit in jurul partidului social democrat, iar in 2020 am fost sprijinit de cei de la PSD pentru a candida. Acum a venit momentul sa ma alătur echipei, iar când legea îmi va permite am să depun si o adeziune in acest sens”.
Avocatul Claudiu Ținca a precizat că se alătură PSD cu toată încrederea, mai ales că nu a fost înregimentat politic în ultimii 25 de ani.
”Am decis in urma discuțiilor purtate cu domnul Govor si alți colegi de partid sa ma alătur acestei echipe si o fac foarte usor, neavand o activitate politică in ultimii 25 de ani. M-am decis sa intru in politica pentru ca m-am saturat sa stau si sa comentez de pe margine. Sper ca eu si colegii pe care i-am gasit in partid sa putem contribui la dezvoltarea municipiului si a judetului Satu Mare. Nu am venit in partid pentru a obtine funcții, nu doresc sa acced in poziții, oricare vor fi ele. Am decis sa intru in PSD pentru că în urma discuțiilor am găsit 2 chestiuni care se potrivesc activității pe care am desfășurat-o 25 de ani: apărarea drepturilor si libertăților cetățenilor și de asemenea ca acest partid este o punte de legătură intre societatea civila – autorități – cetățeni. Sper sa facem o echipă buna, astfel ca la următoarele întâlniri sa va putem prezenta si proiecte iar mai apoi rezultate”, a declarat Claudiu Ținca.
Govora mincinos ,ai promis că se deschide drumul la Sătmărel.
View Comment