PSD, blocat în Consiliul Județean Satu Mare. Tertipul folosit de ”dușmani”
Consilierii județeni Claudiu Ardelean, Alexandru Horvat și Constantin Frencz au părăsit Organizația Județeană Satu Mare a PSD prin demisie și au devenit membri ai Pro România. Pe cale de consecință legală, cei trei și-au pierdut automat calitatea de consilieri județeni, fiind aleși pe lista PSD.
În ședința de astăzi a Consiliului Județean, PSD Satu Mare a venit cu trei propuneri noi, respectiv fostul primar al orașului Tășnad, Vasile Mitraşca, Vasile Zah și fostul primar al comunei Turţ, Ioan Ciupac. Propunerea a fost validată între timp de Instituția Prefectului.
Dar a fost blocată în Comisia juridică a Consiliului Județean. Motivul?! Actele nu ar fi tocmai în regulă. Mai exact, persoanele aflate pe listă înaintea celor trei propuneri nu și-ar fi exprimat în scris renunțarea la locurile lor, devenite eligibile după demisiile foștilor consilieri.
Printre cei aflați în fața celor trei nume propuse de social-democrați se numără primarul comunei Valea Vinului, Radu Cristea, primarul comunei comunei Bârsău, Traian Ciurdaș, respectiv Carmen Todea.
În cazul lui Carmen Todea, surse au precizat pentru PresaSM că PSD Carei a votat o rezoluție prin care o susține pe Todea pentru funcția de consilier județean și nu este de acord cu ”sărirea din schemă” a acesteia. Doar că Biroul Permanent Județean al PSD a luat o altă decizie, neluând în calcul poziția PSD Carei. Motivul?! PSD Carei are deja un consilier județean, iar conducerea PSD și-ar dori să fie reprezentată fiecare zonă a județului Satu Mare.
Situația pare destul de încurcată, iar singura soluție este demiterea persoanelor aflate pe listă deasupra persoanelor propuse de conducerea județeană a PSD. Asta în cazul în care Radu Cristea, Traian Ciurdaș sau Carmen Todea nu vor fi de acord să își cedeze locurile între timp.
Așadar, accederea lui Vasile Mitrașca, Vasile Zah și Ioan Ciupac în funcțiile de consilieri județeni pare destul de improbabilă. O situație cu care PSD nu s-a întâlnit prea des și pentru care va trebui să găsească o soluție care să nu tensioneze și mai mult situația din cadrul Organizației Județene.
Azi maine si Dragnea paraseste psd si trece la Pro romania
View CommentAdica in partidul PRO ROMANIA 99 % sunt fosti PSD
View Comment