FOTO/VIDEO. Protest spitalul din Satu Mare, după moartea Ștefaniei. Se cere demiterea unui medic de la UPU
Protest la spitalul din Satu Mare. Sătmărenii au ieșit în stradă, nu pentru prima dată, pentru a protesta față de sistemul medical. De această dată, tragicul caz al Ștefaniei, o elevă de doar 15 ani, a murit la câteva ore de când a ajuns pe picioarele ei la Unitatea de Primiri Urgențe. O anchetă este în desfășurare, dar o mare parte a comunității din Satu Mare s-a arătat revoltată de modul în care a fost tratată adolescenta și de faptul că medicii nu au putut să o salveze.
Protest la spitalul din Satu Mare. Sute de sătmăreni au fost deja prezenți la ora 18:00 în fața Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, cerând demisia medicului de la UPU care a fost de gardă atunci când Ștefania, eleva de doar 15 ani, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe.
Pe o bancă din parc a fost așezat portretul Ștefaniei, cu numele adolescentei scris cu lumânări, iar unii dintre sătmărenii veniți la protest au aprins și ei o lumânare în memoria tinerei.
Părinții Ștefaniei sunt prezenți și ei la protest, iar cei doi au făcut apel la solidaritate. „Doar împreună putem schimba, ca alte familii care vin cu copii, cu un tată, cu o mamă, să poată să meargă cu inima curată în spitalul din Satu Mare, să nu mai pățim așa ceva”, a fost mesajul transmis de tatăl Ștefaniei. „Astăzi eu, mâine tu, trebuie să fim împreună”.
Sătmărenii prezenți s-au arătat revoltați nu doar de modul în care respectivul medic tratează pacienții, ci și de celelalte probleme alte sistemului medical, enumerând printre altele, lipsa de profesionalism, indolența și limbajul folosit de unele cadre medicale.
Asociația SamCivica a anunțat și ea că se va alătura protestului de la UPU, membrii și voluntarii ONG-ului fiind prezenți la protest.
Protest la spitalul din Satu Mare după Cazul Ștefania
La câteva zile după interviul acordat de părinții Ștefaniei, mai mulți sătmăreni au îndemnat la ieșirea în stradă, pentru a protesta față de modul în care funcționează sistemul medical la Satu Mare. Mesaje despre un protest la spitalul din Satu Mare au început să fie distribuite pe grupurile de pe rețelele de socializare.
În zilele care au urmat, pe paginile de socializare, tot mai mulți cetățeni au început să își spună poveștile cu privire la modul în care au fost tratați de respectivul medic.
Și nu au fost singurele povești, alți sătmăreni au relatat și ei faptul că au fost tratați cu dispreț, au primit diagnostice greșite sau că au simțit că pe medici pur și simplu nu-i interesează problemele lor de sănătate.
În paralel au început să apară și mărturii ale cadrelor medicale, criticând și ei modul în care unii colegi înțeleg să desfășoare actul medical.