Protest la Judecătoria Satu Mare. Se amână procesele, cu excepția celor urgente
În data de 20.06.2023, judecătorii din cadrul Judecătoriei Satu Mare, reuniţi în Adunarea Generală, au decis, cu unanimitatea celor prezenţi, ca, începând cu data de 21 iunie 2023, să adopte forma de protest a amânării judecării cauzelor, cu excepţia cauzelor urgente mai jos menţionate, pe o perioadă nedeterminată.
Nemulțumirea judecătorilor vine în urma discuțiilor cu privire la pensiile magistraților, despre care judecătorii spun că nu sunt un privilegiu și nu sunt nici pensii speciale, ci de serviciu.
„Facem cunoscut opiniei publice faptul că regretăm profund că am fost nevoiţi să recurgem la această formă de protest, însă este în interesul societăţii ca statutul judecătorului să fie unul puternic, respectat şi independent.
Statutul judecătorului nu este un privilegiu al acestuia, ci este dreptul societăţii de a avea o justiţie independentă şi imparţială. Independenţa judecătorului nu poate face obiectul negocierii politice, iar un corp profesional desconsiderat nu va mai oferi societăţii acele garanţii de independenţă, atât de necesare.
Pensia judecătorilor, de serviciu şi nu specială, aşa cum s-a afirmat în spaţiul public, este consacrată în legislaţia naţională încă din anul 1997, iar legiuitorul nu a oferit niciun argument rezonabil pentru a o elimina. Ea a fost concepută tocmai pentru a consolida statutul judecătorului şi garanţiile de independenţă pe care acesta trebuie să le ofere.
Eliminarea acestei componente a independenţei judecătorului este în dezacord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale care a decis că eliminarea acestei pensii pentru judecători este contrară exigențelor actuale, pe care importante documente internaționale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile judecătorilor, în considerarea importanței rolului acestora în apărarea statului de drept”, precizează judecătorii de la Judecătoria Satu Mare într-un comunicat de presă.
Nu toate procesele vor fi amânate. Magistrații au decis că, pentru a nu-i prejudicia pe justițiabili, mai multe cauze, atât civile cât și penale, vor fi judecate.
„Pentru a reduce la minim prejudicierea interesele justiţiabililor, s-a decis, în Adunarea Generală, judecarea următoarelor cauze:
– în materie civilă:
- ordonanţă preşedinţială,
- măsuri asiguratorii,
- suspendare provizorie,
- ordine de protecţie,
- cereri cu valoare redusă,
- tranzacţii (indiferent de obiect),
- cauze cu minori,
- încuviinţarea executării silite,
- asigurare dovezi,
- punere sub interdicție,
- tutelă specială/consiliere psihologică,
- curatelă,
- incidentele procedurale în cauzele urgente, inclusiv cererile de îndreptare, lămurire și completare a hotărârii
- internare medicală nevoluntară.
– în materie penală:
- cauzele in care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protectie a victimelor si martorilor, cele privind aplicarea provizorie a masurilor de siguranta cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;
- actele si măsurile de urmărire penala a caror amânare ar pune in pericol obtinerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum si cele privind audierea anticipată;
- cele in care au fost dispuse măsuri preventive;
- cele referitoare la contestatii impotriva măsurilor asiguratorii;
- cele privind cooperarea judiciara internationala in materie penala;
- cele ce cuprind măsuri de protectie a victimelor si a martorilor;
- cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranta cu caracter medical;
- orice alte cauze urgente apreciate ca atare de judecatorul de drepturi si libertati, de judecatorul de cameră preliminara sau de instanta de judecata;
- cauze in materia amânării sau intreruperii executării pedepsei ori a masuri educative privative de libertate;
- cauze in materia liberării conditionate;
- cauze avand ca obiect schimbäri privind mäsura educativa a internării intr-un centru educativ sau intr-un centru de detentie;
- contestatiile impotriva incheierilor judecatorului de supraveghere a privării de libertate prevăzute de Legea nr. 254/2013;
- contestaţii la executare, doar în cauze cu persoane private de libertate;
- cereri având ca obiect schimbări în executarea unor hotărâri, doar în cauze cu persoane private de libertate;
- cereri având ca obiect înlăturarea sau modificarea pedepsei, doar în cauze cu persoane private de libertate;
- cereri privind mentinerea, inlocuirea sau incetarea măsurilor de siguranta cu caracter medical;
- căi de atac extraordinare apreciate ca urgente, doar în cauze cu persoane private de libertate;
- cererile avand ca obiect prelungirea dreptului de circulatie pe drumurile publice;
- cauze în care se apropie împlinirea termenului de prescripţie;”
Pentru reevaluarea situaţiei, în funcţie de stadiul procesului legislativ, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Satu Mare urmează a fi reconvocată la un moment ulterior.