Protecția Consumatorilor a amendat Orange pentru practici înșelătoare. Lista neregulilor
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 150.000 de lei Orange Romania SA după ce a constatat o serie de nereguli în practicile acestui furnizor de servicii de telefonie mobilă. Inspectorii susțin că Orange a afișat prețuri „fără ca acestea să includă toate taxele, ceea ce contravine legislației în vigoare”. De asemenea, a comercializat unele accesorii în rate egale, cu avans zero, dar în cazul acestora „s-au constatat neconcordanțe de preț între cel promovat și cel calculat conform scadențarului de rate”.
„În urma cercetării documentelor solicitate operatorului economic, respectiv un punct de vedere aferent contractelor încheiate, ofertelor promoționale, asigurării de bunuri, accesorii și câte 10 contracte semnate de către consumatori, de furnizare servicii de telefonie mobile semnate începând cu luna februarie 2023, și a deficiențelor constatate, echipele de control au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 150.000 lei și au propus, ca măsură complementară, încetarea practicii comerciale înșelătoare.
Totodată, comisarii ANPC au constatat că Orange și-a rezervat dreptul de a limita consumul Serviciilor de Date in Roaming SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286, după depășirea acestei limite operatorul putând aplica o suprataxă, dar a omis să-și informeze consumatorii care sunt prevederile articolului din regulamentul invocat. De asemenea, nu se menționa „lista documentelor necesare consumatorului pentru deblocarea acestei situații, dat fiind că, în cazul în care consumatorul nu are acces la internet sau nu poate folosi calculatorul, acesta nu cunoaste ce documente trebuie sa prezinte”, transmite ANPC.