Propunere RCA: Șoferii vor scoate de zece ori mai mulți bani din buzunar
Una dintre legile cu impact major asupra celor peste 6 milioane de șoferi din România se modifică iar. O măsură care va avea un impact direct şi negativ asupra buzunarelor şoferilor din România, imediat ce va fi adoptată. Astfel se poate defini, în câteva cuvinte, unul dintre amendamentele aduse la legea RCA, care va fi modificată la doar un an după adoptare, informează Capital.
Noua lege ar trebui să fie gata anul acesta. Un amendament extrem de important, susţinut, spun sursele Capital, nu doar de către ASF, asigurători şi brokeri, dar şi de către service-uri este eliminarea posibilităţii ca asigurarea RCA să se încheie pe alte perioade decât şase luni sau un an. Se propune, defapt, revenirea la forma de dinaintea adoptării ultimei legi RCA.
„Propunem eliminarea posibilitătii încheierii contractului RCA pe altă perioadă decât 6 luni şi 12 luni”, arată o propunere a Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR).
Mai mult, susţin surse implicate în discuţii, se discută chiar posibilitatea ca poliţa să fie încheiată doar pe 12 luni.
De menţionat că, potrivit documentului, toate părţile prezente la discuţii susţin această măsură. Singurul amendament major a venit din partea Consiliului Concurenţei, care doreşte ca poliţele subanuale să fie păstrate, în cazul maşinilor înmatriculate pe firmă.
Actuala lege spune: ” Contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului.”.
Sursa: Capital
De unde ați tras concluzia că șoferii vor scoate mai multi bani din buzunar?!!!
View CommentCotizațiile către asiguratori au scăzut drastic în ultimul an datorita posibilității de a-ți asigura automobilul lunar. Se pierd bani cu nemiluita, grangurii s-au sesizat,și acu trag sforile, să miște ceva în direcția asta. E normal ca atunci când conduci mașina 1-2 luni pe an sa plătești asigurare obligatoriu pentru celelalte luni în care o ții în garaj? Eu am o mașina mica de oraș și alta pentru vacantele de vara familiale. Deasemeni bătrânul meu se duce 3-4 luni/an la tara, vara. De ce trebuie să ne bage mana în buzunar asigurătorul pentru lunile în care mașinile sunt neutilizate și noi, de ce ar trebui sa acceptam asa ceva?
View CommentNu e corect near lu a si sufletu numai sa poata fura laa noi mai e asa hotiiii
View Comment