PRONOSTIC. Cine are șanse mai mari să conducă PSD Satu Mare
Biroul Permanent Județean interimar al Organizației Județene Satu Mare a PSD a decis ca în perioada 15 septembrie – 15 octombrie să aibă loc alegeri în cadrul Organizației Municipale Satu Mare a PSD. Iar în perioada 15 octombrie – 30 octombrie să aibă loc conferințele județene de alegeri a OPSD, OFSD, TSD și Conferința Județeană de alegeri a PSD Satu Mare.
Pentru funcția de președinte al Organizației Municipale Satu Mare a PSD s-au înscris două persoane importante: fostul ministru al Tineretului și Sportului și fost deputat Ioana Bran, respectiv consilierul local Ciprian Crăciun.
În ce privește șansele celor doi, voci avizate din interiorul formațiunii politice o dau câștigătoare pe Ioana Bran. Care se bucură de susținerea taberelor importante și relevante din PSD, care au puterea să încline balanța.
Ioana Bran a lăsat destule uși deschise și pe la București, în cadrul Organizației Naționale a PSD. Pe de altă parte, Ciprian Crăciun are susținerea celor din PES. Dar se pare că la nivelul municipiului Satu Mare vor cântări mai mult voința liderilor locali.
Până la alegerile efective vor mai trece câteva luni, astfel încât mai există destul timp ca ambii candidați să mai bată pe la niște uși. Să vedem care se vor și deschide.