PROIECT. Polițiștii vor putea amenda șoferii în baza înregistrărilor camerelor de bord sau de supraveghere
Înregistrările făcute de camerele de bord, dar și cele de la camerele de supraveghere vor putea fi folosite de polițiști pentru a sancționa șoferii care încalcă Codul ruiter. Cel puțin asta prevede un proiect care a trecut de Camera Deputaților și depus și susținut de cei de la USR, printre care și senatorul sătmărean Robert Zob.
Proiectul va introduce posibilitatea ca șoferii să fie sancționați și în baza unor înregistrări audio-video primite de polițiști de la alți participanți la trafic sau de la administratorii drumurilor publice.
„Polițistul rutier poate constata contravenții și cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic și surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”, se arată în proiect.
Practic, se introduce o excepție la legea actuală care îi obligă pe polițiștii rutieri să constate contravențiile direct sau cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
„Astfel, cei ce au fost martori ai încălcării unor reguli de circulație vor putea încărca înregistrarea ce conține evenimentul rutier, făcută cu camera de bord sau cu telefonul, de pildă, pe un site web”, a explicat senatorul Robert Zob care susține inițiativa.
Sesizarea va trebui făcută poliției rutiere pe raza căreia a avut loc presupusa încălcare a regulilor rutiere.
Nu orice încălcări vor putea fi probate cu ajutorul înregistrărilor făcute de ceilalți participanți la trafic. Proiectul prevede o listă clară a neregulilor ce vor putea fi constatate de polițiști pe baza filmărilor făcute de camerele de bord sau camerele de supraveghere. Vor putea fi constatate și sancționate de polițiști, în baza înregistrărilor video primite, următoarele abateri:
- nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;
- adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
- neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
- neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
- nerespectarea regulilor privind depășirea;
- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/ sau sonore sunt în funcțiune;
- efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.
Și înregistrările vor trebui să respecte anumite reguli, potrivit proiectului de lege. Astfel, cei care vor să anunțe polițiștii vor trebui să se asigure că filmarea făcută este validă, adică conține
- extrasul cadrului din filmarea audio-video sau video care surprinde posibila faptă contravențională percepută de participantul la trafic;
- data și ora când a fost surprinsă posibila faptă contravențională;
- vehiculul implicat și numărul de înmatriculare ori înregistrare al acestuia, după caz;
- semnalizarea rutieră a sectorului de drum public pe care a fost surprinsă posibila faptă contravențională, relevantă pentru constatarea acesteia.
Proiectul prevede și condițiile în care se pot face sesizările. Astfel, orice sesizare va putea fi clasată direct dacă înregistrarea lipsește sau nu cuprinde toate elementele amintite mai sus, dacă datele celui care depune sesizarea lipsesc, dacă acesta refuză să-și asume, prin declarație pe propria răspundere, sesizarea formulată, dar și să dea detalii privind împrejurările în care a surprins posibila faptă contravențională ori dacă ajunge la polițiști mai târziu de 30 zile de la data surprinderii posibilei fapte contravenționale.
Nu este pentru prima dată când un proiect de lege vrea implicarea societății civile în creșterea siguranței pe drumurile publice prin utilizarea înregistrărilor de pe camerele de bord ale șoferilor. Un proiect similar a fost respins anul trecut de către parlamentari. Unii au atras atunci atenția că legea poate duce la răzbunări, erori sau chiar abuzuri. În schimb, susținătorii legii spun că modificările sunt necesare având în vedere că România se clasează pe primele locuri în Uniunea Europeană la numărul de victime rezultate din accidente rutiere.
De altfel, societatea civilă a reacționat față de șoferii indisciplinați din trafic. Pe rețelele de socializare sunt nenumărate grupuri în care șoferii ilustează comportamentele periculoase din trafic utilizând filmările realizate cu ajutorul camereleor de bord sau a camerelor de supraveghere.