Proiect istoric pentru Satu Mare. GESTUL care poate salva situația la URGENȚE
După modelul Timișoarei sau a Iașiului, un grup de medici, în frunte cu dr. Călin Culcean, le-au propus celor din conducerea Unității de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare un proiect care ar oferi șansa de a decongestiona activitatea.
Este vorba despre un grup de voluntari la Unitatea de Primire Urgențe, care ar proveni din toate categoriile sociale. Dr. Călin Culcean îi mai roagă pe cei de la UPU să transmită unde și cum ar putea ajuta voluntarii.
”Voluntarii care doresc aceste informații sunt din diferite categorii profesionale (medici, asistente medicale, profesori, ingineri, șomeri, etc). Vă rugăm să țineți cont în răspunsul dvs de acest fapt și să structurați criteriile pe categorii profesionale dacă este cazul”, a spus dr. Călin Culcean, în scrisoarea deschisă către conducerea Unității de Primire Urgență.
Dr. Culcean mai întreabă conducerea UPU dacă se impun anumite cursuri de formare profesională sau examene pentru voluntari.
”Dacă sunt necesare pregătiti în prealabil (cursuri de formare, de informare sau/și examene) vă rugăm să ne intermediați sau măcar să ne informați în legătură cu acestea. Dorim să știm și necesarul de voluntari din cadrul serviciului de urgență SM pentru a acoperi o parte din lipsa acută de cadre cu care am auzit că vă confruntați”, se mai arată în sursa citată.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10208052132724727&set=a.4481346795383.2146730.1341475133&type=3&theater
View Comment