PROIECT. Intensificarea cooperării transfrontaliere în vederea armonizării ofertei de formare profesională şi a cererii pieței forței de muncă bazată pe formarea duală

Asociaţia Camera Mesteşugarilor Satu Mare și Centrul de Formare Profesională Mátészalka (Ungaria) alături de partenerii Camera de Comerț și Industrie Szabolcs-Szatmár-Bereg și Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu” Carei implementează proiectul ROHU00320 „Intensificarea cooperării transfrontaliere în vederea armonizării ofertei de formare profesională şi a cererii pieței forței de muncă bazată pe formarea duală”, finanţat din fondurile Programului INTERREG VI-A România-Ungaria.
În data de 13 martie 2025 a avut loc work-shop-ul de lansare al proiectului implementat în perioada 30.12.2024 – 29.12.2025, cu un buget total de 199.520,42 EUR, din care contribuţia Uniunii Europene (FEDR) 159.616,33 EUR. Bugetul total al Asociaţiei Camera Mesteşugarilor este 84.203,28 EUR, din care 67.362,62 EUR contribuţia Uniunii Europene (FEDR).
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea încrederii şi cooperarea transfrontalieră între judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg si Satu Mare, prin întâlnirile comune organizate, focusate pe învăţământul dual şi cu participarea actorilor din piaţă, respectiv instituţiile de învăţământ profesional, mediul de afaceri, organizaţii/instituţii care sprijină mediul economic, obiectiv despre care au vorbit astăzi Josef Hölzli, secretarul Asociaţiei Camera Mesteşugarilor, Rostás János Tibor, cancelarul Centrului de Formare Profesională Mátészalka (Ungaria) și Gindele Imre directorul Liceului Tehnologic “Simion Bărnuțiu” Carei.
Activităţile proiectului urmăresc crearea unei baze profesionale solide în vederea dezvoltării învăţământului dual și dezvoltarea comunităţii prin schimb de experiență. În cadrul proiectului se va realiza un studiu complex în vederea identificării nevoilor angajatorilor pe piaţa forţei de muncă, atât în domeniul meseriilor existente, cât şi a celor lipsă și se va elabora un plan de acţiune şi un ghid de bune practici comun.
De asemenea se vor organiza două întâlniri pe tema învătământului dual, denumite generic „Ziua vocaţiei” în Ungaria și în România la fiecare întâlnire urmând să participe 5-5 profesori si 15-15 elevi, precum şi alţi 10 invitaţi (firme, camere). Se va organiza un workshop profesional pe tema învăţământului dual cu participarea cadrelor didactice și un workshop pentru stabilirea de legături între elevi, precum şi vizitarea unui atelier scoală şi a unei firme implicate în învăţământul dual.
