Programul PSD pentru mediul de afaceri: TVA de 18% și impozit pe dividende 0%
Președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, prezintă măsurile pe care social-democraţii le vor promova după ce vor ajunge la guvernare pentru încurajarea mediului de afaceri. Programul de guvernare al PSD prevede un parteneriat corect și transparent, bazat pe predictibilitate, pe debirocratizare și simplificare, pe prevenție, pe relaxare fiscală și pe stimularea dezvoltării, astfel încât mai mulți români să facă parte din clasa de mijloc.
Prima măsură pe care Guvernul PSD o va adopta este înființarea ministerului IMM-urilor, Anteprenoriatului și Turismului, dublată de adoptarea Codului Economic și a Codului Administrativ.
„Având în vedere că 99% dintre companii sunt IMM-uri, care produc 60% din PIB și angajează 60% din forța de muncă trebuie să le acordăm o atenție specială și să le susținem printr-un minister al IMM-urilor. Guvernul PSD va adopta Codul Economic, care să cuprindă Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea Evaziunii Fiscale, în maxim 500 de pagini, și Codul Administrativ, care va cuprinde legislația națională care se referă atât la administrația publică centrală, cât și la administrația publică locală. Până la 1 decembrie 2018 vom introduce plățile exclusiv online și, la fel, depunerea declarațiilor online”, a declarat președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.
TVA redus la 18%
Printre cele mai importante măsuri fiscale care vor fi luate de Guvernul PSD se numără reducerea TVA general de la 20% la 18%, de la 1 ianuarie 2018, și a impozitului pe dividende de la 5 % la 0%. De asemenea, majorarea plafonului pentru opțiunea de înregistrare la plata TVA, în cazul IMM și PFA, va fi în două etape: de la 220.000 lei la 300.000 lei prin actualizarea cursului de schimb euro-leu, respectiv de la 300.000 lei la 1.000.000 lei — solicitare către CE.
Totodată, TVA la locuințe va fi redus la 0 de la 1 martie 2017, la fel și pentru materiile prime și serviciile din agricultură. Pentru publicitate, TVA va scădea de la 20 % la 9 %, de la 1 martie 2017.
Impozite mai mici
Impozitul pe venit va deveni 10% de la 1 ianuarie 2018, pentru venituri mai mari de 24.000 lei anual, iar pentru cele mai mici de 24.000 de lei anual va deveni 0% de la 16%. De asemenea, vor fi eliminate contribuțiilor pentru șomaj, concedii, creanțe salariale și risc de accidente.
O altă măsură importantă este reducerea impozitului pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi la 1% pentru toate societățile de acest tip care au între 1 și 9 angajați.
”Toate aceste microîntreprinderi care au între 1 și 9 angajați vor plăti impozit pe cifra de afaceri de 1%, nu cum se plătește acum între 1 și 3%. Dar cea mai importantă măsură este creșterea plafonului de la 100.000 de euro la 500.000 de euro cifră de afaceri pentru firmele care pot intra în acest sistem de impozitare. Este vorba despre peste 80% din firmele care activează azi în România, firme pentru care această măsură înseamnă simplificare, debirocratizare și, bineînțeles, venituri mai mari și dezvoltare”, a precizat Aurelia Fedorca.
Prin programul de guvernare, PSD mai propune eliminarea impozitului pentru transferul proprietăților cu o valoare mai mică sau egală cu 200.000 de lei și scăderea acestuia la 3 % pentru cele cu o valoare mai mare de 200.000 lei. Și impozitul pe terenul agricol va fi de 0 %, de la 46 de lei pe hectar, de la 1 ianuarie 2018, la fel și impozitul pe autoturisme cu o capacitate mai mică sau egală cu 1.600 de centimetri cubi, motociclete, microbuze, autobuze, tractoare, remorci, autovehicule de transport marfă, etc.
SRL nou – 1 zi înființarea, 1 leu capital social, cont bancar gratuit
Aurelia Fedorca vorbește și despre o altă măsură prin care PSD urmărește dezvoltarea mediului economic: simplificarea înființării unei societăți comerciale.
”Ne dorim să creștem economia stimulând înființarea de noi afaceri. Astfel, propunem înființarea gratuită de SRL-uri, cu un leu capital social, înființarea acestora să dureze o zi, iar contul bancar să fie gratuit. Programul cuprinde și o schemă de ajutor pentru start-up-uri care prevede alocarea sumei de 200.000 de lei pe proiect pentru un antreprenor, o finanțare pentru 10.000 de start-up-uri anual și o procedură simplificată pentru depunerea și aprobarea proiectelor — online, o zi”, a precizat Aurelia Fedorca.
Nu în ultimul rând, PSD își propune interconectarea sistemelor informatice din toate instituţiile publice, depunerea online a formularelor de către firme, reducerea la maximum cinci pe an a documentelor de raportare cerute firmelor şi cel mult un control pe an pentru firme.