La Pașapoarte se va lucra și în weekend dar și de sărbători. Care este noul program
Program special la Serviciul de Pașapoarte Satu Mare
Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Satu Mare va avea un program special în următoare perioadă. Persoanele care solicită eliberarea documentelor de călătorie se vor putea prezenta la sediul instituției de pe strada Petofi Sandor și la final de săptămână. Sâmbătă și duminică, ghișeele instituției vor fi deschise publicului între ora 8:00 și 14:00. Conform aprobărilor în vigoare, pe lângă programul normal de lucru, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Satu Mare se va lucra și în zilele de 13 și 14 august dar și de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”. Potrivit Instituției Prefectului, dacă va fi nevoie, din cauza numărului mare de solicitări, programul special se va aplica și în weekend-urile următoare.
Taxele pe care cetățenii trebuie să le achite pentru eliberarea documentelor de călătorie pornesc de la 219 RON pentru pașaportul simplu temporar, 258 RON pentru cel valabil trei ani și ajung la 258 RON pentru pașaportul simplu electronic cu valabilitate de cinci ani. Taxa pentru eliberarea adeverinței privind dreptul la liberă circulație în străinătate este de 22 RON. La casieriile CEC Bank nu se mai efectuează plăţi pentru taxele de pașapoarte.