PROGRAM. Festivalul Poarta Oașului vă așteaptă în acest weekend la Orașu Nou
Beatrice va fi cap de afiș la Festivalul Poarta Oașului din Orașu Nou, organizat sâmbătă și duminică, 10-11 august! Dans popular, operetă, bal stradal, multe concerte extraordinare și un program plin de culoare vă așteaptă. Nu-l ratați!
Evenimentul de două zile începe sâmbătă după-amiază pe terenul de fotbal, unde fotbalul va fi, desigur, în centrul atenției: un meci de gală între seniori și tineret va da startul festivalului. Seara, accentul se va muta pe scenă, cu formațiile Fekete Szemek și Félholdláng. Seara se va încheia cu o petrecere de stradă, cu muzică asigurată de formația Enter Train.
Ziua de duminică va începe într-o notă festivă, slujba fiind urmată de o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Eroilor și de un salut adus vârstnicilor.
După-amiază, grupul local de dansuri populare și spectacolele copiilor de grădiniță și de școală vor atrage atenția asupra scenei, după care Horea Someșan și Ghiță Blidar vor lua microfonul. Seara, o schimbare de stil va purta publicul într-o altă lume cu arii de operetă interpretate de Orfeus Hungarucim, urmate de cel mai incitant moment al serii: extragerea tombolei, care va oferi o mulțime de premii valoroase celor care cumpără bilete.
Indiferent cine câștigă și cine nu, toată lumea poate petrece din greu începând cu ora 22.00, cînd intră pe scenă regendara formatie de rock Beatrice din Ungaria!
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Poarta Oașului chiar nu trebuie ratată! Evenimentul este organizat de Fundația Culturart și susținut de Consiliul Județean Satu Mare și Primăria Orașu Nou.