CASTANE 2018. Goran Bregovic și Mahmut Orhan cântă duminică la Baia Mare!
Sărbătoarea castanelor se încheie duminică cu o serie de concerte care se anunță excepționale. Goran Bregovic este marele nume care va cânta duminică pe scena principală de la ”Castane 2018”.
Tot duminică va urca pe scenă cunoscutul DJ de origine turcă Mahmut Orhan, care va mixa pe scena de la Castane 2018. Acesta a fost prezent şi la Untold, ediţia din acest an, pe mainstage.
”Sufletul acestui festival sunt băimărenii, care trebuie să fie o gazdă bună pentru toți cei care vin la Baia Mare. Îi invităm și cu această ocazie pe toți cei care își doresc să vină pentru că vor avea ce să vadă. Vor găsi la Baia Mare muzică pentru toate gusturile, mâncare pentru toate gusturile, diverse activități și pentru copii și pentru adulți.
Am gândit această sărbătoare pe două săptămâni tocmai pentru a putea să așezăm fiecare activitate la locul potrivit. Și mai mult decât atât, fiecare eveniment, fiecare astfel de mic proiect din cadrul Sărbătorii Castanelor să fie pus în valoare pentru că avem meșteri populari, avem tineri, avem artiști plastici, avem muzică pentru toate vârstele. Îi avem pe toți artiștii din moderni ai României, dar și pe Goran Bregovic și Mahmut Orhan.
Eu cred că în acest fel putem să schimbăm puțin și logica unui astfel de eveniment care la un moment dat se blazase pentru că era un eveniment dedicat exclusiv comunității băimărene și, în realitate, acest eveniment este unul prin care Baia Mare să se promoveze. Și noi ne dorim să arătăm ce avem mai frumos și în Baia Mare și Maramureș, să-i invităm alături de noi pe artiștii renumiți din țară și străinătate și astfel sperăm să îi atragem pe românii care vor să se simtă bine alături de noi.
Lucrul important este că este o sărbătoare pe care ne-o dorim impecabilă din perspectiva curățeniei, din perspectiva ordinii publice, astfel încât toată lumea să se simtă bine și să nu fie deranjat. Este important ca fiecare să își găsească locul într-un astfel de tumult de distracție și voie bună”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Marile provocări ale evenimentului sunt la această ediţie concertele internaționale susținute de cel mai renumit compozitor modern din Balcani, Goran Bregovic și DJ-ul care strânge milioane de vizualizări pe platformele muzicale. Acestea vor avea loc în 7 octombrie, ultima zi dedicată evenimentului cultural „Castane 2018”.