PROGRAM COMPLET. Târgul de Crăciun de la Satu Mare, explozie de lumină și voie bună
Pentru a crea această atmosferă de sărbătoare, Primăria Satu Mare a decis să aducă câteva îmbunătățiri față de anul trecut, printre care enumerăm:
– amplasarea unui patinoar de 600 m2 în Piața 25 Octombrie,
– iluminarea clădirilor în stilul specific sărbătorilor prin mapping exclusiv
– realizarea unui tunel de lumini care să constituie un decor de poveste, un punct de atracție pentru toți cei care vor să imortalizeze momentele petrecute alături de cei dragi.
– selecția atentă a meșterilor populari și a comercianților
– acoperire media folosind cele mai noi tehnici de promovare
În acest an, Primăria și-a dorit să ofere o alternativă de petrecere a timpului liber celor mai mici sau mai mari, care duc dorul distracției de care aveau parte pe derdeluș. Pentru aceștia, patinoarul care urmează să fie amplasat în Piața 25 Octombrie va fi locul central al distracției și al bunei dispoziții.
Patinoar de mari dimensiuni
Având o suprafață de 600 de metri pătrați, acesta va oferi publicului o alternativă de sezon care nu devine niciodată plictisitoare, mai ales că tariful de intrare va fi generos, accesibil pentru publicul larg:
– copii: 5 lei/2 ore, adulti: 10lei/ 2 ore.
– grupuri organizate între orele 10-14, GRATUIT.
– costul de închiriere al patinelor va fi de 5 lei/pereche
Patinoarul va funcționa între 30 noiembrie 2017 și 18 februarie 2018 în Piața 25 Octombrie, în fiecare zi a săptămânii între orele 10 – 22.
În jurul patinoarului vor fi amplasate căsuțe de lemn cu vin fiert, ceai și produse de sezon. De asemenea, se va asigura și muzica ambientală, timp de două ore pe zi, astfel încât atmosfera să fie una prietenoasă și relaxantă.
Tunel de lumini
Tunelul de lumină va aminti de marile târguri din orașele care au deja tradiție în organizarea unor astfel de evenimente, precum Sibiul sau Viena.
”Vom monta între cele două locații princi-pale un tunel de lumină care va face legă-tura între platoul Corneliu Coposu, din dreptul magazinului Someșul cu Piața 25 Octombrie. Și pentru ca atmosfera să fie completă, se va asigura muzică ambientală. Un alt punct de atracție al târgului îl constituie iluminatul ornamental. Pe lângă iluminatul de sărbători ”obișnuit” din Piața Libertății, vom folosi tehnica de mapping care a avut succes la Festivalul Muzicii de Stradă. Acest iluminat special pe clădiri va deveni cu siguranță foarte popular printre sătmărenii care iubesc nu doar atmosfera de sărbători, cât și clădirile arhitecturale”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Satu Mare.
Scenă în Pasajul Coposu
Platoul de evenimente de pe Pasajul Coposu va fi celălalt punct de atracție având în centrul său o scenă mare decorată în spiritul Crăciunului autentic (verdeață, ornamente, lumini).
De asemenea, pentru amenajarea asa numitului Market Fair se vor amplasa 10 căsuțe care vor descrie un loc în care poți să-ți cumperi (sau) să faci cadoul aproape perfect cel pe care -l cauți neliniștit în magazinele din oraș, cel pe care ți-l imaginezi dar nu știi exact cum ar arăta până nu-l ai în mână.
Pentru că marile târguri de Crăciun din țară sunt un amestec aromat de tradiție și magie, dorim să oferim posibilitatea meșterilor populari să recreeze acea poveste a lucrurilor de calitate. 18 meșteșugari vor fi selectați pentru a-și prezenta munca și produsele care vor fi puse la vânzare cu generozitate.
Târgul se deschide pe 30 noiembrie
Deschiderea târgului va avea loc în data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, când împreună cu sutele de copii vom aprinde împreună cel mai falnic brad de Crăciun din județul Satu Mare și vom da astfel împreună startul sărbătorilor de iarnă.
După deschiderea oficială, sătmărenii vor fi invi-tați la scena de pe platoul de evenimente, unde vor avea loc toate concertele. În programul muzical din acest an am inclus o varietate de concerte, pent-ru toate categoriile de vârstă, respectând strict specificul sărbătorii Crăciunului.
Pentru o mai bună organizare și pentru a nu aglomera programul de la scenă, am decis ca marile concerte să se desfășoare doar în weekend. Spre deosebire de anii precedenți, am pus un accent mai mare pe promovarea artiștilor locali și a corurilor de copii care pot reda cel mai bine spiritul sărbătorii din regiunea noastră, un aspect care din păcate, nu se mai regăsește cu prepon-derență la alte evenimente.
Aceștia vor avea posibilitatea de a urca pe scenă în timpul săptămânii, în timp ce în weekend săt-mărenii se vor bucura de concertele unor artiști cunoscuți la nivel național și internațional.
Astfel, conform calendarului provizoriu pe care l-am întocmit până acum vor fi aproximativ 15 concerte, printre care și unul de gospel, Târgul de Crăciun închizându-și porțile pe 7 ianuarie 2018.
Programul oficial
30 noiembrie, joi
Ora 18.00 Deschiderea oficială; Aprinderea luminilor
Spectacol stradal cu Famous Art – Cluj Spectacolul ”Lecția de fericire” cu Caravana Anima, concert cu Anda Adam
P-ța Libertății, Pasajul Corneliu Coposu
1 Decembrie, vineri
Ora 18.00 Spectacol festiv – dedicat Zilei Naționale
Spectacol susținut de Asociația Cultural – Patriotică ”Avram Iancu”
Pasajul Corneliu Coposu
2 decembrie, sâmbătă
Ora 18.00 Concert pop-rock
Formațiile Celelalte Cuvinte și IRIS Pasajul Corneliu Coposu
3 decembrie, duminică
Ora 18.00 – Spectacol de muzică populară
Ansamblul folcloric al județului ”Doruri Sătmărene”: dans maghiar și german; Andrada Bârsăuan; Ansamblul folcloric al județului ”Doruri Sătmărene”: dans Codru și Oaș; Petrică Mureșan, Marius Ciprian Pop
Pasajul Corneliu Coposu
4 decembrie, luni
Spectacol de Moș Nicolae/Mikulásnap, ediția a VI-a/ Organizat de Asociația Inițiativa Tineretului Maghiar și City Radio
Ora 13.00 – Spectacol cu copii Ora 18.00 – Concert Vastag Csaba (HU) Ora 19.00 – Concert Delhusa Gjon (HU)
Pasajul Corneliu Coposu
6 decembrie, miercuri
Ora 19.00 – ”Pân’ la Rai” Adrian Naidin & John Micu
Adrian Naidin, violoncel & John Micu, tobe Filarmonica Dinu Lipatti
7 decembrie, joi
Ora 16.00 – Spectacole cu copii
Spectacolul copiilor Grădinița nr. 7; Spectacol pentru copii ”Fluturi albi de zăpadă” cu Caravana Anima; Concert cu Ansamblul Inedit;
Pasajul Corneliu Coposu
8 decembrie, vineri
Ora 16.00 Spectacol cu copii Ora 18.00 Concert rock & roll, gospel
Spectacolul copiilor de la Grădinița nr. 6
Elvis Band Suba Attila & Soulfoul Band
Pasajul Corneliu Coposu
9 decembrie, sâmbătă
Ora 18.00 – Concert blues Formațiile Black River Blues Band și Transkloud
Pasajul Corneliu Coposu
Ora 19.00 – Concert folcloric/religios
Kárpát Medencei Magyarok Zenéje – formațiile Misztral și Servet.
Filarmonica Dinu Lipatti
10 decembrie, duminică
Ora 18.00 – Concert de colinde
Artiștii Roxana Gheorghiu, Loredana Morar, Cezar Petrovici și Narcisa Suciu & Band;
Pasajul Corneliu Coposu
14 decembrie, joi
Ora 16.00 – Spectacol cu copii
Elevii Școlii Gimnaziale Bârsău și Grădinița 14 Mai, 2 grupe;
Pasajul Corneliu Coposu
Ora 18.00 – Muzică corală Corurile Adagio, Canticum, Adoremus, Trupa de Fluierași ai Liceului Teoretic German ”Johann Ettinger”, Corul Axios al Liceului Teologic Ortodox ”Nicolae Steinhardt” și alții
15 decembrie, vineri
Ora 16.00 Spectacol cu copii
Elevii de la Școala Gimnazială Bălcescu Petofi, Școala Gimnazială Avram Iancu și Școala Gimnazială Porumbești; Spectacol cu elevii Școlii de Artă;
Pasajul Corneliu Coposu
Ora 20.00 Christmas Jazz
Gereben Zita Quintet Club Poesis
16 decembrie, sâmbătă
Ora 18.00 Concert folk-pop
Artiștii Sorin Bălaj și Radu Lup Irina Rimes
Pasajul Corneliu Coposu
17 decembrie, duminică
Ora 18.00 Spectacol de muzică populară
Maria Petca Poptean; Romina Sârbe și Cristian Totpati, Marian Buzilă; Ansamblul Folcloric ”Cununița Năzdrăvană” – Maria Carmen Sas și Leontina Dorca, Alexandru Pugna
Pasajul Corneliu Coposu
19 decembrie, marți
Ora 16.00 Spectacol cu copii
Elevii Școlii Gimnaziale Santău, Școlii Gimnaziale Socond și ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu”; Spectacolul pentru copii: ”Ella Bella îl caută pe Moș”
Pasajul Corneliu Coposu
21 decembrie, joi
Ora 18.00 Spectacol de muzică ușoară
Formația Royal Team Pasajul Corneliu Coposu
22 decembrie, vineri
Ora 18.00 Christmas Rock
Formațiile Trooper și Semnal M Pasajul Corneliu Coposu
23 decembrie, sâmbătă
Ora 18.00 Concert de colinde
Artiștii Geta Govor, Florin Micaș, Gabriela Szekely-Czompa & Cserey Csaba și formația XXL
Pasajul Corneliu Coposu
26 decembrie, marți
Ora 18.00 Concert pop
Concert ”Mindhalalig Beatles – Sub semnul iubirii/A szeretet jegyébeben” Formația Beatles și invitații
Casa de Cultură a Sindicatelor
29 decembrie, vineri
Ora 18.00 Concert pop-dance
Formația Unique Pasajul Corneliu Coposu
31 decembrie, duminică
Ora 24.00 Show de Artificii P-ța 25 Octombrie
Ce bine arată, parcă e buncar!!
View Comment