Prognoza meteo: Urmează nopți geroase la Satu Mare. Când revin ninsorile
Urmează nopți geroase în județul Satu Mare, arată prognoza meteo. Duminică, temperaturile nocturne vor coborî până la -16 Celsius. În plus, meteorologii anunță că de săptămâna viitoare ne vom confrunta, din nou, cu ninsori abundente.
Temperaturile încep să scadă la Satu Mare, arată prognoza meteo. Încă din această seară, nopțile vor deveni geroase. Meteorologii se așteaptă ca minime să ajungă la -9 grade Celsius.
Duminică, maximele nu vor trece de -1 grad Celsius, iar pe parcursul nopții, mercurul din termometre va coborî până la -16 grade Celsius, avertizează meteorologii.
Și ziua de luni va veni tot cu temperaturi scăzute. Maximele nu vor depăși -5 grade Celsius, în timp ce noaptea se vor înregistra chiar și -17 grade Celsius.
Tot de săptămâna viitoare vor reveni și ninsorile, mai arată prognoza meteo.
Începând de marți și până weekend-ul următor, la Satu Mare sunt așteptate ninsori. Temperaturile maxime nu vor depăși 0 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi cuprinse între -8 și -4 grade Celsius.