Prognoza meteo pentru două săptămâni. Cum va fi vremea de 1 Iunie
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Meteorologii se așteaptă la temperaturi tot mai ridicate la Satu Mare, dar și la instabilitate atmosferică, furtuni și vijelii.
Pe parcursul intervalului de prognoză, 29 mai – 11 iunie, valorile termice de la o zi la alta vor fi nesemnificative, astfel că sunt estimate la nivel regional maxime în jurul a 25 de grade, în medie; cele mai mari valori urmând a se înregistra în perioada 31 mai- 02 iunie și în zilele de 10 și 11 iunie.
Minimele vor avea un parcurs similar cu cel al maximelor, fiind estimate a se înregistra la nivel regional medii de 10…12 grade.
Probabilitatea pentru averse va fi mai mare începând cu data de 3 iunie.
Cum va fi vremea la Satu Mare de 1 Iunie
Meteorologii se așteaptă la zile frumoase marți și miercuri, cu maxime de 25-26 de grade Celsius, cer variabil și minime de 13 grade Celsius pe timpul nopții. Nu este exclus ca pe parcursul zilei de marți să ne confruntăm și cu scurte episoade de instabilitate atmosferică.
Joi, 1 Iunie, din păcate meteorologii prognozează precipitații la Satu Mare. Vremea va rămâne caldă, cu maxime ce vor ajunge la 26 de grade Celsius și minime de 14 grade Celsius.
Vineri, prognoza meteo arată instabilitate atmosferică accentuată, cu furtuni și vijelii, maxime tot de 26 de grade Celsius și minime de 14 grade.
Weekend-ul care urmează se anunță vreme închisă, cu cer acoperit și șanse ridicate de precipitații. Maximele nu vor depăși 24 de grade Celsius, spun meteorologii, în timp ce minimele vor fi de 13 grade Celsius.