Prognoza meteo a fost actualizată. La ce ne putem aștepta în următoarele două săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza pentru următoarea perioadă. Temperaturile vor rămâne scăzute în regiunea de nord-vest spun meteorologii. În plus, precipitații sub formă de ninsoare sunt așteptate și în următoarele două săptămâni, dar nu vor fi importante din punct de vedere cantitativ.
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit meteorologilor, am trecut peste cea mai geroasă noapte dar temperaturile vor rămâne în continuare scăzute.
„În zilele de 9 și 10 ianuarie, acestea vor fi în creștere spre medii de 0 grade. În 11 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre o medie de -4 grade, după care, în perioada 12 – 17 ianuarie, media acestora se va situa între -2 și 0 grade și abia spre finalul intervalului vor avea o ușoară tendință de creștere, spre o medie de 1…2 grade. Temperaturile nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni și se vor situa, în medie regională, între -7 și -4 grade.
Miercuri și joi cerul va rămâne mai mult acoperit la Satu Mare, iar pe timpul nopții se vor înregistra minime de -8 grade Celsius. Spre finalul săptămânii se va arăta și soarele, sunt în continuare șanse de precipitații, slabe din punct de vedere cantitativ, dar temperaturile vor fi mai ridicate cu minime ce vor ajunge doar până la -2 grade Celsius.
Precipitații, în general slabe cantitativ, se vor semnala cu caracter local și temporar, în cea mai mare parte a intervalului.
Citește și:
Poliția Locală, acțiune pentru protejarea oamenilor străzii
Vânători, cercetați pentru braconaj. Acțiune în forță a polițiștilor. I-au lăsat fără arme
Bretan și Blaga, în semifinale la Eurovision. Cu ce piesă candidează sătmărenii