Profesorii care nu sunt vaccinați ar putea preda doar online. Cîmpeanu: E o presiune din partea părinților
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți, că vaccinarea este un act voluntar, dar și de responsabilitate, fiind singura soluție pentru încheierea crizei sanitare. El a atras atenția că există o „presiune din ce în ce mai mare din partea părinților”, ca reluarea școlii cu prezență fizică să fie „doar cu cadrele didactice vaccinate”, titrează Digi24.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat la Ploieşti, că vaccinarea este un act voluntar, dar şi unul de responsabilitate, arătând că în familia sa sunt trei cadre didactice, toate fiind imunizate împotriva noului coronavirus.
„Vaccinarea este singura soluţie, cred că pentru oricine are un raţionament logic, pentru a încheia, rezolva această criză sanitară. (…) Vaccinarea este un act voluntar, un act de responsabilitate. Înţelegem foarte bine, sunt colegi care au afecţiuni de ordin medical care îi împiedică să se vaccineze. Înţelegem şi reticenţele, reticenţe pe fond şi reticenţe generate de tot ceea ce se promovează în ultimul timp vizavi de un anumit tip de vaccin”, a spus ministrul, într-o conferinţă organizată la Ploiești, citat de Agerpres.
În context, acesta a precizat că nu are niciun fel de rezervă pentru niciun tip de vaccin anti-COVID, în familia sa fiind trei cadre didactice care s-au vaccinat atât cu serul de la Pfizer, cât şi cu AstraZeneca.
Ministrul a adăugat că că există o presiune din partea părinților ca la reluarea școlii să poată preda fizic doar profesorii vaccinați.
„E o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților, sigur, fiecare e îndreptățit să aibă propriile îngrijorări, de a solicita reluarea școlii cu prezență fizică doar cu cadrele didactice vaccinate.
Este această presiune care s-ar putea să ne ducă la un moment dat… cu tot dragul, colegii cadre didactice care nu sunt vaccinate vor preda online, chiar dacă în școala respectivă vor fi activități cu prezență fizică. Este o ipoteză, e bine să ne gândim la toate ipotezele. Depinde cât de mare va fi presiunea în acest sens, justificată, dintr-o perspectivă. Perspectivele sunt multiple.”, a afirmat ministrul Educației.
E o imbecilitate.Vaccinarea nu e obligatorie cobailor. De discriminare ați auzit? Numai dosare penale ar trebuii sa aveți pentru fiecare faptă, voi ăștia de la butoane.
View Commentce gunoaie ne conduc.azi.
View CommentDacă părinții cer profesori vaccinați, să se uite la ei și să ceară și profesori părinților, elevilor care merg la scoală fizic să fie vaccinați.
View CommentDa invers nu se pot îmbolnăvi, doar profesori să aivă responsabilitate și părinții ba!?